Stetoscop: Nr. 7, octombrie 2002


		Miercuri, 8 septembrie 2010

Pe noi cine ne apără?
Despre răspunderea civilă a medicilor

Racordarea legislaţiei româneşti la cea a Uniunii Europene a redeschis dintr-o altă perspectivă complexa problemă a răspunderii civile a medicilor. Dincolo de dezbaterile doctrinare trebuie subliniat faptul că răspunderea civilă a medicului pentru faptele sale culpabile săvârâite în exerciţiul profesiei au un caracter delictional şi nu contractual pentru simplu motiv că viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică a unei persoane nu pot face obiectul vreunei convenţii (tranzacţii), orice asemenea act juridic fiind unul absolut în baza normei juridice conţinută în art. 963 Cod Civil. Angajarea răspunderii civile a medicului se poate face în baza unei acţiuni civile alăturate unei acţiuni penale, atunci când s-a considerat că	fapta sa întruneşte şi elementele constitutive ale unei infracţiuni, fie în cadrul unui proces civil promovat de persoana vătămată şi prejudiciată prin actul medical. În lipsa unor reglementări legale cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun, practica judiciară a statuat că angajarea răspunderii civile a medicilor s-a impus într-o serie de situaţii pe care le prezentăm în sinteză numai şi exclusiv pentru puterea de exemplu al acestora şi anume: efectuarea unei intervenţii chirurgicale (medicale) în stare de ebrietate; prescrierea şi administrarea unor medicamente contraindicate, expirate sau neomologate; lăsarea unor obiecte (pensă, faţă, tampon etc) în câmpul operator; efectuarea unei intervenţii chirurgicale fără	efectuarea analizelor obligatorii impuse de ştiinţa medicală; transmiterea unei boli datorită lipsei de precauţie în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu (omisiunea de dezinfectare, sterilizare a unui instrument); arsuri provocate cu termocauterul, etc. În ceea ce priveşte greşeala de diagnostic, se consideră că aceasta atrage răspunderea numai când se constată o vădită încălcare a cunoştinţelor medicale. Demn de reţinut este şi faptul că de fiecare dată când se pune problema angajării răspunderii civile delictuale a medicului, analiza trebuie făcută prin raportare strictă la riscul mediu al operaţiunii medicale ce se pretinde a fi cauzat prejudiciul al cărei acoperire se solicită a fi făcută prin admiterea acţiunii. Baroul Bucureşti Avocat Valere Burlacu

Indiferent de modul de exercitare a acţiunii civile, pentru a obţine angajarea răspunderii civile delictuale a medicului, persoana vătămată trebuie să dovedească următoarele:

1. existenţa unei fapte culpabile săvârşite de medic în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu;
2. existenţa unui prejudiciu cert şi neacoperit suferit ca urmare a pretinsei fapte săvârâşite de medicul respectiv;
3. existenţa unei legături directe între pretinsa faptă săvârâşită de medic şi prejudiciul ce se pretinde a fi fost cauzat de acesta;
4. existenţa culpei, vinovăţiei medicului;

În cazul în care s-ar dovedi îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiţii, persoana vătămată poate obţine acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin fapta culpabilă a medicului acţionat în judecată. Trebuie însă reţinut că în practică dovedirea culpei medicului este o operaţiune deosebit de delicată chiar şi numai pentru că, în exerciţiul atribuţiunilor sale de serviciu, medicul îşi asumă o obligaţie de diligenţă - de a face tot ce este posibil pentru îmbunătăţirea stării de sănătate a pacientului - şi nu de rezultat, adică să garanteze şi atingerea acelui deziderat.

Pentru a-şi asigura la rândul său o protecţie corespunzătoare a drepturilor sale şi a evita angajarea nejustificată a răspunderii civile în sarcina sa considerăm că medicul trebuie să ţină cont de următoarele recomandări:

1. să-şi însuşească, să cunoască şi să respecte în permanenţă atribuţiunile de serviciu stabilite prin fişa postului;
2. să nu execute alte sarcini de serviciu decât în limita dispoziţiilor scrise ale şefului ierarhic superior;
3. să respecte strict regulile specifice profesiei de medic;
4. să urmărească strict modul în care personalul sanitar din subordine îşi îndeplineşte atribuţiunile de serviciu;
5. să solicite acordul expres (scris) al pacientului sau membrilor familiei acestuia pentru efectuarea de operaţii estetice, de transplant de organe sau a altora de mare risc;
6. să verifice existenţa prealabilă a donatorului de organe pentru prelevarea acestora;
7. să verifice dacă medicamentul prescris este autorizat (acreditat) de organele autorizate ale statului.
Şi nu în ultimul rînd să apeleze la serviciile unui avocat, de preferat cu experienţă în domeniu, imediat ce a luat cunoştinţă de pretenţiile unei persoane ce pretinde că a fost prejudiciată prin săvârşirea actului medical.