Recent aţi organizat Congresul
Naţional de Obstetrică Ginecologie
cu participare internaţională, cum
aţi caracteriza impactul
manifestării?
A fost o manifestare entuziastă, pentru
că am avut 600 de participanţi -
un record, cu aproximativ 200 mai
mulţi decât la congresul precedent
care a avut loc acum patru ani. Cred
că aceasta se datorează în principal
temelor de dezbatere alese în programul
congresului, patru subiecte
extrem de generoase, respectiv "radical
vs conservator" - aceasta
însemnând în principal chirurgie, atât
oncologie cât şi infertilitate -,
"suferinţa fetală" şi "dirijarea travaliului/
conduita la naştere" - două
probleme cu care se confruntă fiecare
obstetrician -, iar al patrulea "boala
inflamatorie pelvină" - un subiect
care capătă foarte mare greutate, în
contextul în care aceasta afectează
un număr mare de femei, în special
tinere, cu simptomatologie puţin zgomotoasă,
dar care influenţează fertilitatea
ulterior. În afară de aceasta,
Congresul Naţional reprezintă întâlnirea
ginecologilor din toată ţara, fiind
o ocazie nu numai pentru schimbul
de idei, dar şi de a stabili - în urma
dezbaterilor - criterii pentru situaţii
date care să ducă la atitudini coordonate
şi cât mai uniforme între diverse
servicii, devenind astfel mai uşor de
urmărit şi cuantificat.
Ce alte evenimente se mai
pregătesc?
Viitorul Congres Naţional de
Obstetrică şi Ginecologie va avea loc
abia în 2004. Este probabil că în
primăvara 2003 va avea loc un
|
 |
 |