Antiinflamatoarele
non-steroidiene
(AINS)
reprezintă una
dintre clasele de
medicamente
cele mai utilizate
în întreaga
lume, pentru
efectele lor
antialgice,
antipiretice şi
antiinflamatoare.
Problema majoră pe care o presupune
utilizarea cronică a acestora
este reprezentată de complicaţiile
digestive, de la simpla durere abdominală
la complicaţiile redutabile ale
ulcerului gastroduodenal, hemoragia
digestivă, perforaţia şi stenozele.
Utilizarea cronică a AINS creşte de
până la 10 ori rata de apariţie a complicaţ
iilor, spitalizărilor şi deceselor
datorate bolii ulceroase. În SUA peste
100.000 de pacienţi sunt spitalizaţi
pentru complicaţii digestive datorate
utilizării AINS, iar rata anuală a deceselor
prin complicaţii majore gastrointestinale
este de peste 15.000. Peste
o treime din pacienţii care utilizează
AINS au peste 60 de ani şi se
estimează că aproximativ 15% dintre
persoanele vârstnice folosesc un AINS
în administrare cronică, riscul complicaţ
iilor gastrointestinale la aceştia
fiind considerabil.
Ca urmare, eforturi susţinute au fost
făcute pentru reducerea efectelor
adverse digestive la pacienţii utilizatori
de AINS: optimizarea indicaţiilor,
reducerea dozelor utilizate, coadministrarea
de medicamente cu rol protector
digestiv (inhibitori H2, inhibitori de pompă protonică sau misoprostol)
şi, nu în ultimul rând, descoperirea
unor noi substanţe care să aibă influenţă
asupra tubului digestiv comparabilă
cu placebo.
|
 |
Descoperirea mecanismelor de
acţiune ale AINS, şi anume reducerea
sintezei de prostaglandine pe calea
ciclooxigenazei (COX), şi descoperirea
izoformelor COX (COX-1 şi COX-2) au
dus la descoperirea unor clase noi de
substanţe.
COX-1 este constitutivă, cu distribuţie
largă tisulară, implicată în mecanismele
de protecţie ale mucoasei gastrice
şi controlul funcţiei plachetare.
Inhibiţia sa de către AINS este responsabilă
de efectele antiplachetare şi de
efectele adverse de la nivel gastrointestinal.
Sinteza COX-2 este
inductibilă prin inflamaţie, stres oxidativ,
ischemie. Stimulii care determină
sinteza COX-2 sunt mediatorii inflamaţ
ei, stimuli mitogeni, citokine, factori
de creştere, iar principalele celule
implicate în sinteză sunt macrofagele,
leucocitele polimorfonucleare, condrocitele
şi celulele sinoviale. Rolul
principal este în geneza şi perpetuarea
inflamaţiei care generează durere,
edem congestie locală.
Pentru a reduce efectele adverse
digestive, odată cu păstrarea
efectelor antinflamatorii terapeutice,
au fost sintetizate iniţial molecule
care să inhibe preferenţial COX2 şi,
ulterior, molecule care să inhibe
selectiv COX-2 (coxibii). AINS clasice
inhibă ambele izoforme, într-un raport
variabil, dar în favoarea COX-2.
Totodată, în funcţie de raportul de
inhibiţie COX-1/COX-2, se conturează
mai multe categorii de AINS:
AINS care inhibă preferenţial
COX1; în această clasă se află
majoritatea AINS clasice (aspirina,
indometacinul, naproxenul, ibuprofenul,
piroxicamul);
AINS care inhibă echipotent COX-1
şi COX-2, aici încadrându-se un singur medicament (diclofenacul);
|
|
Inhibitori preferenţiali ai COX-2
(meloxicamul, nimesulidul, nabumetona,
etodolacul)
Inhibitorii specifici ai COX-2, denumiţ
i coxibi, între cei folosiţi deja în
practică fiind rofecoxibul şi celecoxibul.
Aceste medicamente sunt înregistrate
şi aprobate pentru utilizarea
clinică în România în tratamentul bolii
artrozice şi poliartritei reumatoide.
Rofecoxibul este singurul coxib care
are indicaţie şi în tratamentul durerii
de intensitate moderată-severă precum
şi al dismenoreei primare.
Dozele zilnice recomandate pentru
celecoxib variază între 200-400 mg o
dată sau de două ori pe zi în boala
artrozică şi de două ori pe zi în poliartrita
reumatoidă. Dozele zilnice recomandate
pentru rofecoxib sunt 12,5-
25 mg în boala artrozică, 25 mg în
poliartrita reumatoidă şi 25-50 mg în
durerea acută. Rofecoxibul este indicat
o singură dată pe zi datorită timpului
său de injumătăţire mai lung
decât al celuilalt coxib şi se administrează
cu sau fără alimente.
Molecule de coxibi5.
Celecoxib
Etoricoxib
Rofecoxib
Valdecoxib
Efecte antialgice
Coxibii sunt la fel de eficienţi în terapia
antialgică a bolii artrozice şi
poliartritei reumatoide ca şi AINS
convenţionale în doze mari (2400 mg
ibuprofen, 150 mg diclofenac), doze
care nu sunt folosite în mod curent
de către medici datorită potenţialului
lor toxic gastrointestinal. Eficienţa
antialgică a coxibilor este semnificativ
superioară tuturor AINS clasice,
acest lucru fiind dovedit prin studii
|
