EDITORIAL
În perioda postrevoluţionară medicina
românescă a parcurs un
adevărat proces de metamorfozare
în ceea ce priveşte calitatea şi
diversitatea ofertei de servicii
medicale. Un rol important în acest
proces l-a avut fără îndoială
creşterea accesului la informarea
medicală ce are ca scop uniformizarea
nivelului informaţional
(reviste, cărţi, internet, simpozioane,
congrese etc), un veritabil
sprijin fiind acordat şi de
companiile farmaceutice. Totuşi,
în această perioadă şcoala
românească medicală a devenit o
consumatoare pasivă de
informaţie, racordându-se
aproape în totalitate la valorile
medicale occidentale. Comparativ
cu medicii din alte ţări de calibrul
nostru, mai puţini doctori români
"au ceva de spus" la congresele şi
în revistele internaţionale.
Cred că o mare responsabilitate
pentru acest fenomen o poartă şi societăţile ştiinţifice româneşti
care nu ar trebui să se limiteze
doar la a organiza un congres
anual, o şedinţă lunară sau
apariţia cel mult trimestrială a
unei reviste, toate aceste activităţ
vizând latura informativă medicală.
Următorul pas ar fi ca societăţ
ile medicale să fie implicate
mai activ în cercetare prin
iniţierea unor programe ce se pot
susţine financiar prin fonduri pe
care cu siguranţă le-ar putea
aduna. Un aliat pentru sprijinul
logistic necesar poate fi societatea
civilă organizată în diferite
asociaţii (Asociaţia Pacienţilor cu
Osteoporoză, cu poliartrită
reumatoidă etc) care are şi rol de
a conferi "magnitudinea socială"
unei boli, lucru apreciat de instituţ
iile naţionale şi internaţionale
care administrează fondurile pentru
sănătate.
Silviu STANCIU
|
|
