EDITORIAL
Se pare că anul 2004 pare promiţător
pentru sistemul de asigurări de
sănătate din România, dacă ţinem
cont de reducerea taxei pe valoarea
adăugată la medicamente, politica
acestui an fiind reprezentată de
micşorarea costurilor şi de continuarea
achitării datoriilor restante
către furnizorii de servicii şi medicamente.
Pentru personalul medical, principalul
responsabil al calităţii şi cantităţii
actului medical, se pare că nu există
veşti bune. El va fi la fel de prost
plătit ca şi până acum, siluit să-şi
găsească alte surse de venituri şi la
autogospodărire.
Cred că avem motive serioase pentru
a face din acest an, unul al unităţii şi
al înţelegerii între medici, atfel încât
să putem face un adevărat corp
comun împotriva vicisitudinilor
prezentului şi ale viitorului.
În ceea ce ne priveşte pe noi,
redacţia revistei Stetoscop, promovarea
manifestărilor ştiinţifice
medicale, a cursurilor şi
competenţelor pentru medicii specialiş
ti şi de familie, va constitui principala
noastră grijă şi în acest an. De
asemenea, îmbunătăţirea calităţii editoriale
plecând de la necesităţile cititorilor
constituie pentru noi o
adevărată provocare, astfel ca de la
an la an, revista să stârnească în rândul
mai multor medici plăcerea cititului.
În acest sens, în planul editorial
am cuprins o rubrică permanentă
nouă, Medicina Bazată pe Dovezi, al
cărei autor, dealtfel un nume cunoscut
din acest domeniu, va încerca să
lămurească câteva noţiuni care să
permită un limbaj comun.
Cu siguranţă ne vom întâlni în spitalele
şi policlinicile din Bucureşti,
sedinţele lunare ale societăţilor medicale,
manifestările ştiinţifice
naţionale, dar şi în lumea virtuală pe
www.stetoscop.ro unde vom încerca
să publicăm rubricile de maxim
interes, «Evenimente» şi «Cursuri»,
cu cel puţin 10 zile înainte de apariţia
revistei.
Şi în tot ce facem, respectăm părerea
dumneavoastră.
|
|