EDITORIAL
Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată
ce drum trebuie să parcurgă un
pacient pentru a ajunge la un medic
specialist din spital. Trebuie să vă
mărturisesc, înainte de a-l descrie şi
prezenta, că este unul tare anevoios
plin de piedici pe care bolnavul trebuie
să le depăşească cu succes.
Primul pas este vizita la medicul de
familie pentru biletul de trimitere
unde, dacă are mult noroc, pierde
doar o jumătate de zi. Bucuros că
este posesorul unui bilet de trimitere,
bolnavul se prezintă la şeful
secţiei pentru aprobarea de internare
unde mai aşteaptă cateva ore bune.
Apoi urmează momentul crucial al
spitalizării reprezentat de găsirea
unui pat curat într-un salon bun
pentru care pacienţii acţionează pe
toate direcţiile şi de care va depinde
principalul indice de apreciere economică
a activităţii medicale:
numărul de zile de spitalizare.
Odată instalat rasuflă usurat pentru
că nu-i mai rămâne decât sa-l
aştepte pe vindecător. Cu siguranţă
se înşeală pentru că un salon şi un
pat bun sunt râvnite de toată lumea,
iar dacă are neşansa să se
îmbolnăvească vreo personalitate
sau cineva mai înstărit va ajunge peo
canapea. Dacă nu cere externarea,
înseamnă că vom avea parte de un
pacient puternic capabil să lupte cu
boala, dar mai ales să îndure toate
neajunsurile spitalizării.
Iar la externare va trebui să-şi procure
în mod constant medicamentele
prescrise. Iarăşi vizite lunare la
medicul de familie pentru reţete compensate,
cozi pe la farmaciile care nu
eliberează aceste reţete sau o fac
după cum li se pare mai avantajos.
Este greu să-i judecăm, în aceste circumstanţe, că nu ne urmează prescripţiile şi că apelează la ofertele
«tentante şi generoase» ale medicinii
alternative.
Trist este că tot ceea ce ţine de
administraţie nu are tendinţă la
îmbunătăţire. Ce putem să facem noi,
medicii, în aceste condiţii?
Să-i înţelegem, dăruindu-le măcar o
vorbă bună spusă de la suflet pentru
un suflet chinuit. Şi cred că
Sărbătorile Pascale pot constitui un
prilej bun pentru astfel de momente.
|
|
