Stetoscop Miercuri, 8 septembrie 2010  

Cititi cel mai recent numar al revisteiAici gasiti numerele anterioareAbonamenteCe si unde se intampla in viata medicilorDocumentare medicalaForumRevista in format pdfDespre aceasta revista
Stetoscop


Nr. 25 » EVENIMENTE IN EXTENSO



21 Martie - Ziua Internaţională de Combatere a Insomniei


După succesul manifestărilor legate de Ziua Internaţională de Combatere a Insomniei în 2001, 2002 şi 2003, în acest an, evenimentul a avut o amploare şi mai mare, fiind programată organizarea de acţiuni educaţionale şi informative complexe destinate atragerii atenţiei publicului larg asupra importanţei somnului şi rolului său în sănătatea fizică şi psihică. Într-o ţară al cărei imn naţional este "Deşteaptă-te române!", Sanofi-Synthelabo îi invită, în primul rând, pe cei 25% dintre românii care suferă de insomnie la un somn odihnitor, natural, lipsit de efecte reziduale a doua zi. Ţinând cont de faptul că, din 100 de pacienţi care suferă de insomnie doar 5 vorbesc cu medicul despre aceasta, în acest an, acţiunile educative se amplifică vizând educaţia şi informarea atât a medicilor cât, mai ales, a populaţiei generale prin mass-media (presă, radio).

Insomnia - o problemă de sănătate publică la nivel mondial

  • durata somnului s-a redus cu 20% în ultimul secol
  • 20-30% din populaţia adultă suferă de insomnie (10% prezintă insomnie severă)
  • 45% dintre accidentele rutiere şi mai mult de 50% dintre accidentele de muncă au legătură cu somnul insuficient
  • costurile insomniei pentru societate ating cifre impresionante: în SUA aceste costuri depăşesc anual suma fabuloasă de 100 de miliarde de dolari ...
  • 70% din cei care suferă de insomnie nu consultă medicul, alegând să sufere "în linişte" sau încercând diverse metode nemedicale, care de multe ori le agravează suferinţa.

  • Este evident că insomnia nu este considerată o problemă de sănătate suficient de importantă pentru a fi discutată cu medicul.

    Ziua Internaţională de Combatere a Insomniei este o ocazie de a concentra atenţia asupra importanţei somnului şi asupra pericolului neglijării lui. Debutul acestei acţiuni este legat de instalarea astrologică a primăverii - 21 Martie, când ziua este egală cu noaptea - pentru conştientizarea faptului că SOMNUL este esenţa VIEŢII şi pentru a sugera faptul că trebuie să existe un echilibru între activităţile din timpul zilei şi odihna necesară în timpul nopţii.

    Promotorii oficiali în România ai acestui eveniment sunt Societatea de Neurologie din România şi reprezentanţa grupului farmaceutic Sanofi-Synthelabo, companie implicată activ în programe educaţionale pentru sănătate şi lider mondial în tratamentul insomniei prin produsul STILNOX.
    RIMONABANT - UN NOU MOD DE ABORDARE ÎN TRATAMENTUL RISCULUI CARDIOVASCULAR

    Rimonabant este primul agent dintr-o nouă clasă de medicamente, denumită antagonişti de receptori CB1 (CB1As). Aflat în prezent în etapa de cercetare a efectelor asupra a doi factori primari de risc pentru bolile cardiovasculare - obezitatea şi fumatul - rimonabant acţionează prin blocarea selectivă a receptorilor CB1 din sistemul endocanabinoid (sistemul EC). Se crede că sistemul EC joacă un rol important atât în aportul alimentar şi consumul energetic, cât şi în dependenţa de tutun. Receptorii CB1 se găsesc atât în creier, cât şi în unele ţesuturi periferice ale organismului, cum ar fi ţesutul adipos (celulele grăsoase), fiind implicaţi în metabolismul lipidic şi în cel glucidic. Atât prin influenţa centrală, cât şi prin cea periferică, sistemul EC contribuie la reglarea aportului alimentar, a echilibrului energetic şi a răspunsului organismului la consumul de tutun.
    Suprastimularea sistemului EC este asociată atât cu un consum alimentar exagerat şi un câştig ponderal în obezitate, cât şi cu consumul cronic de tutun. Prin blocarea selectivă a receptorilor CB1, rimonabant reglează activitatea sistemului EC. Aceasta constă în reducerea riscului cardiovascular prin scăderea ponderală şi prin ameliorarea factorilor de risc metabolici. La persoanele fumătoare, rimonabant pare să fie util în renunţarea la fumat prevenind în acelaşi timp creşterea ponderală, care apare adeseori în această situaţie.
    Descoperirea de către Sanofi-Synthelabo a medicamentului rimonabant, primul antagonist de receptori CB1, a contribuit la caracterizarea şi la mai buna înţelegere a multiplelor aspecte ale sistemului endocanabinoid şi a deschis calea dezvoltă rii unor noi terapii medicamentoase.
    Clonarea şi descrierea receptorilor canabinoizi umani au declanşat cercetări pentru descoperirea liganzilor corespunzători (agonişti şi antagonişti). Cercetătorii s-au axat pe descoperirea unor molecule cu activitate inhibitoare potentă asupra acestui receptor şi apoi au selectat pe cea mai eficientă dintre acestea din punct de vedere al activităţii farmacologice. În urma acestui proces de selecţie, rimonabant a fost considerat un antagonist potent şi selectiv al receptorilor CB1. Astăzi, rimonabant reprezintă o perspectivă în noul mod de abordare al tratamentului riscului cardiovascular, în special în domeniul obezităţii şi al dependenţei de tutun.