 |
|
|
|
|
Tratamentul cu Pegasys mai eficace decât
terapia standard a hepatitei cronice VHB
|
|
Pegasys plus lamivudină nu a adus un
beneficiu suplimentar, aceasta având o
rată de răspuns de 44%. Normalizarea
transaminazelor s-a produs la 59% la
cei cu monoterapie Pegasys faţă de
numai 44% pentru pacienii trataţi cu
lamivudină. Combinaţia Pegasys şi
lamivudină nu a adus un câştig suplimentar,
rata de răspuns inregistrata
fiind de 60%. Seroconversia "s", obiectiv
extrem de greu şi de rar de atins a
fost constatată la 12 pacienţi trataţi cu
Pegasys, cu sau fără lamivudină. Deşi
statistic numărul este mic, semnificaţia
clinică este deosebit de importantă.
Ameliorarea histologică s-a constatat la
pacientii la care s-a inregistrat
scăderea nivelelor ADN VHB şi normalizarea
nivelului transaminazelor.
Toate aceste date au ilustrat eficacitatea
superioară a Pegasys în tratamentul HC
VHB, cu AgHBe pozitiv sau negativ.
Comparaţia cu celelalte opţiuni terapeutice
se poate face şi pe alte criterii.
Astfel, avantajele lamivudinei şi adefovirului
- administrarea orală şi o rată
redusă de efecte adverse - sunt puternic
contrabalansate de dezavantaje
majore, comparativ cu Pegasys: eficacitate
redusă - după cum s-a menţionat
anterior, o durată indefinită, continuă a
tratamentului cu rebound virologic în
caz de oprire a tratamentului, posibilitatea
de selecţionare de variante VHB de
mutanţi rezistenţi (cum este cazul
mutanţilor YMDD pentru lamivudină),
precum şi riscul toxicităţii renale pentru
adefovir. Interferonul standard are o
administrare tri săptămânală, un profil
nefavorabil al toleranţei, şi aşa cum a
fost demonstrat, o eficacitate redusă.
Toleranţa Pegasys este favorabilă, similară
cu cea cunoscută din tratamentul
HC VHC.
HC VHB - o problemă de sănătate publică
cu un impact major populaţional trebuie
mai întâi prevenită prin vaccinare la
toate categoriile de risc precum şi la
naştere şi prin programe de educaţie
medicală. Trebuie depistată precoce şi
tratată eficace. În acest ultim demers,
Pegasys pare a avea un cuvânt greu de
spus în prezent şi în perspectivă.
Mircea Diculescu,
Mihai Ciocîrlan, Mirela Ciocîrlan |
Hepatita cronică (HC) virală secundară
infecţiei cu virusul hepatitic B
(VHB) apare la 5 - 10% din adulţi, 50%
din copii şi 90 - 95% din nou născuţii
infectaţi VHB, iar din aceştia 15 - 40%
vor dezvolta o afectare hepatică progresivă,
către ciroză hepatică şi carcinom
hepatocelular.
Diagnosticul infecţiei VHB se bazează pe
detectarea unor markeri in ser. AgHBs şi
anti-HBc semnifică infecţie VHB
prezentă. Persistenţa AgHBs peste 6 luni
şi absenţa anti-HBc de tip IgM semnifică
infecţie cronică. Replicarea virală este
demonstrată prin prezenţa AgHBe şi a
ADN VHB, iar oprirea replicării prin
absenşa AgHBe, apariţia anti-HBe (seroconversie
"e") şi absenţa ADN VHB. La
un anumit grup de pacienţi, virusul VHB
prezintă o mutaţie în regiunea pre-C/C a
genomului care se manifestă prin
absenţa producerii AgHBe. Aceasta are
importanţă evolutivă, prognostică şi terapeutică.
80% din pacienţii infectaţi VHB
din sudul Europei, printre care şi
România, au o astfel de mutaţie virală,
fiind deci AgHbe negativi. Absenţa HBs
şi prezenţa anti-HBs semnifică vindecare
(seroconversie "s").
Aproximativ 30% din populaţia globului
prezintă markeri serici de expunere la
infecţia VHB. Din aceştia, cel puţin 350
de milioane sunt purtători ai virusului
(AgHBs pozitivi), iar 2 milioane de
oameni mor anual ca urmare a infecţiei
VHB. Infecţia VHB reprezintă deci o
importantă problemă de sănătate publică.
Tratamentul HC VHB îţi propune mai
multe obiective. Pe termen scurt obiectivul
este supresia ADN VHB şi normalizarea
nivelului transaminazelor
serice, iar în plus, la cei AgHBe pozitivi
şi seroconversia "e". Toate aceste trebuie
să fie susţinute, adică să se
menţină mai mult de 6 luni (24 de
săptămâni) de la sfârşitul tratamentului.
Obiectivul final, şi cel mai greu de atins,
este seroconversia "s". Per total, scopul
este prevenirea, oprirea sau reducerea
afectării hepatice şi a progresiei către
ciroză hepatică şi carcinom |
|
hepatocelular precum şi prelungirea supravieţuirii.
La ora actuală, tratamentul HC VHB
include mai multe mijloace terapeutice,
dintre care amintim cel mai frecvent utilizarea
interferonului, a lamivudinei şi a
adefovirului. Recent, interferonul alfa 2-
a pegylat 40 kD - Pegasys - confirmă
o valoare certă în terapia acestei
afecţiuni.
Pentru hepatita VHB AgHBe pozitivă,
rata de seroconversie "e" susţinută este
cea mai mare pentru Pegasys: 33%
pentru Pegasys 180 µg qw timp de 6
luni (Cooksley et al 2002), 25% pentru
interferon standard 4,5 MIU tiw timp
de 12 luni (Cooksley et al 2002), 16-
22% pentru lamivudină 100 mg od (Lai
et al 1998, Dienstag et al 1993, Schalm
et al 2000, Leung et al 2001), 12% pentru
adefovir 10 mg od timp de 12 luni
(Marcellin et al 2003) sau 7% pentru
entecavir 0,1 mg od timp de 6 luni (Lai
et al 2002).
Cooksley et al. au arătat că scăderea
ADN VHB sub 500.000 copii/ml este de
asemenea mai mare pentru Pegasys
comparativ cu interferonul standard
- 39% şi respectiv 26%, iar răspunsul
combinat la sfârşitul perioadei de
urmărire (seroconverise "e" plus
scăderea ADN VHB sub 500.000
copii/ml şi normalizare ALT) este de
asemenea semnificativ mai mare 24%
faţă de 12%.
În ceea ce priveşte HC VHB cu virus
mutant în pre-core (pre-C/C) - cu
AgHBe negativ, un studiu recent prezentat
de Marcellin et al. la a 39-a reuniunea
anuală a Asociaţiei Europene pentru
Studiul Ficatului, Berlin 2004, arată
rezultate promiţătoare. Studiul a comparat
monoterapia cu Pegasys versus
monoterapia cu Lamivudină versus
combinaţia acestora, pentru o perioadă
de tratament de 48 de săptămâni.
Criteriile de răspuns au fost nivelul ALT
şi reducerea ADN VHB la 24 de
săptămâni de la sfârşitul tratamentului.
Astfel, 43% din pacienţii cu Pegasys in
monoterapie şi-au redus nivelul ADN
VHB sub 20.000 copii/nl comparativ cu
29% pentru lamivudină. Combinaţia de |
|
|
|
|
|
