Începe intifada medicală. De 2
luni încoace, în goana după
subiecte fierbinţi şi mânate de
interese justiţiare, presa şi televiziunea
nu mai contenesc să
deconspire cazuri de greşeli
medicale. Trăgaciul a fost
apăsat de un urolog atins de o
pierdere temporară a conştienţei,
probabil în contextul unei forme de
epilepsie. A urmat apoi prezentarea
unei palete largi de greşeli medicale,
precum apendicite complicate şi
degenerate în exitus, ace chirurgicale
uitate în burtă, decese infantile, toate
culminând cu prezentarea unui accidentat
care moare în faţa camerelor
de filmat pentru că o ambulanţă nu
mai cuteza să ajungă.
Ca de obicei, lumea medicală
reprezentată de mai marii ei a reuşit
să asaneze parţial focarul scandalului
acţionând împotriva propriilor interese
prin măsurile luate, care la rândul lor
au sporit sarcinile şi îndatoririle sistemului |
 |
medical. Câteva ameninţări
de malpraxis, înfiinţarea telefonului
verde cu lărgirea posibilităţilor de
semnalizare a neregulilor medicale,
noua grilă de compensare a medicamentelor
pentru pensionarii cu venituri
mici, au constituit o parte dintre
măsurile ad-hoc luate, dar care au
avut mai degrabă un rol simptomatic.
Cred că era momentul să se discute
etiologia acestor probleme ale sistemului
iar intervenţiile să vizeze
aceste aspecte. În acest context, cea
mai serioasă problemă devine
salarizarea personalului medical. Din
moment ce o consultaţie dată de un
profesor universitar la o clinică particulară
cu nume costă cât manopera
unui schimb de ulei, ambele având o
durată de aproximativ 20 de minute,
nu-mi rămâne decât să spun că lipsa
unei cotaţii reale a fiecărui gest medical
constituie sorgintea multor anomalii
care distorsionează buna
funcţionare a actului medical. |
