Afecţiunile reumatismale reprezintă principala
cauză de morbiditate la nivel global, durerea
lombară joasă (DLJ) fiind cea mai frecvent întâlnită
entitate din acest grup. Studii epidemiologice
riguroase efectuate în anii ‘90 în SUA au
indicat o incidenţă anuală a DLJ de 5%, probabilitatea
ca un individ să prezinte un episod
undeva pe durata vieţii fiind de 60-90% ş1ţ. Este
de subliniat faptul că această afecţiune este mai
frecvent raportată în ţările în care sistemele de
asigurări asigură o compensare mai mare a
perioadei de boală: în Suedia compensarea
este de 100%, comparativ cu SUA unde este
de 0-80% - consecutiv, un concediu medical
pentru această problemă durează 40 zile în
Suedia şi numai 8 în SUA [1].
|
 |
sau metabolice.
Anamneza pacientului
poate aduce
informaţii importante care să clarifice
etiologia durerilor: durerile mecanice
au, de obicei, un debut brusc, relativ
recent, care se corelează cu o activitate
fizică importantă. Durerile de
cauză non-mecanică debutează
insidios, nu au un factor precipitant
bine identificat, au o vechime mai
mare şi pot fi calmate la mişcare.
Examinarea pacientului cu DLJ evidenţ
iază tulburări de sensibilitate,
scăderea forţei musculare sau dificultăţ
i în realizarea anumitor mişcări.
Trebuie reamintite rolurile nervilor în
efectuarea mişcărilor în articulaţiile
membrului inferior (tabel 1).
Reflexele osteotendinoase sunt modificate
în funcţie de rădăcina afectată:
ele sunt normale în sciatalgia
L5, reflexul achilean este diminuat în
afectarea S1, iar cel rotulian în
afectarea L3, L4 ş3ţ. Testele de elongaţ
ie a nervului sciatic aduc date
suplimentare: cu pacientul în decubit
dorsal, ridicarea de la planul patului a
membrului inferior aflat în extensie
provoacă durere în gambă la unghiuri
de peste 30 grade; flexia dorsală a
piciorului efectuată în acest moment
accentuează durerea. Testul de elongaţ
ie femurală pentru rădăcinile L2-
L4 presupune plasarea pacientului in
decubit ventral cu genunchiul îndoit:
ridicarea coapsei de la planul patului
provoacă durere pe faţa anterioară a
coapsei (L2, L3) sau mediană (L4). |
|
Majoritatea episoadelor de DLJ
se remit cu uşurinţă: după o
săptămână, mai puţin de
jumătate dintre pacienţi mai prezintă
durere iar la 8 săptămâni proporţia
acestora scade sub 10%. Din păcate,
rata de recidivă este de 75% în
următoarele 12 luni ş2ţ.
DLJ este aparent egal repartizată
între bărbaţi şi femei. În cazul
bărbaţilor, cauzele sunt cel mai
frecvent reprezentate de eforturi de
ridicare a unor obiecte grele folosind
nefiziologic mişcarea din coloană şi
nu pe cea din genunchi şi şolduri
(cea mai periculoasă mişcare fiind
cea de revenire din flexie şi rotaţie a
coloanei); uneori DLJ apare după
căderi, traumatisme locale, la cei ce
petrec mult timp în scaun (şoferi,
funcţionari) sau la cei ce lucrează cu
maşini cu vibraţii. Femeile sunt mai
predispuse la DLJ în perioada sarcinii
(cel mai frecvent în trimestrul al
treilea de sarcină), fără ca înălţimea |
|
mamei, greutatea mamei sau a
sarcinii sau obiceiurile sportive ale
mamei să aibă vreo influenţă. De
asemenea, odată cu dezvoltarea
osteoporozei şi apariţia tasărilor vertebrale,
DLJ este din nou întâlnită
mai frecvent. Zonele cel mai frecvent
afectate sunt L4-L5 şi L5-S1, aceste
nivele fiind responsabile de 80-90%
din totalul amplitudinii mişcărilor de
flexie-extensie lombară.
Cu toate că denumirea de «durere
lombară joasă» este larg cunoscută şi
acceptată, totuşi, ea are semnificaţii
sensibil diferite în funcţie de specialitatea
medicală. În unele cazuri prin
DLJ se înţelege aproape în totalitate
numai DLJ produsă mecanic, în timp
ce alţi autori includ în aceată entitate
şi cauze non-mecanice cum ar fi:
tumori locale, anomaliile congenitale,
cauze extravertebrale (pancreatită,
ulcer), infecţii, mielom, boli sistemice
reumatismale (artrita reactivă,
spondilita ankilozantă), boli renale |
|
| | | |
Pagina următoare » |
|
