Dr. F. A. Hanzu, specialist endocrinolog,
preparator universitar,
UMF "Carol Davila", Bucureşti
Tel: 021 230 25 69
e-mail : infertilitate@sapiens.ro
afhanzu@hotmail.com
Sindromul ovarelor
polichistice este un
diagnostic pe care "îl
poartă" multe paciente
care se adresează clinicilor
de endocrinologie
şi ginecologie.
SOPC este în esenţă un sindrom heterogen
cu o etiopatogenie multifactorială
în care simptomele determinate de
disfuncţia ovariană sunt în prim plan,
fiind sub influenţa unor factori externi
(gonadotropi, insulină, factori de creş-
tere) dependenţi de influenţe genetice
poligenice şi de mediu (3).
Mecanismele fiziopatologice cuprind
ca puncte cheie insulinorezistenţa şi
hipersecreţia androgenică ovariană.
Criteriile diagnostice SOPC au suscitat
numeroase dezbateri.
Tabelul 1 cuprinde criteriile diagnostice
SOPC revizuite conform consensului
diagnostic de la Rotterdam (2003)
precum şi diferenţele faţă de criteriile
NIH 1990 (1).
Incidenţa SOPC diferă în funcţie de criteriile
diagnostice utilizate şi populaţia
analizată. În populaţia caucaziană
reprezintă 75% din cauzele de infertilitate
anovulatorie, fiind cea mai
frecventă afecţiune endocrină la femei
în perioada reproductivă.
Care sunt manifestările cu care ne
confruntăm în practica curentă?
Nu uitaţi: SOPC este un diagnostic
de excludere!
Uneori suntem confruntaţi cu diagnosticul
de "ovare polichistice" care
ascunde în fapt doar o patologie chistică
ovariană simplă fără a fi PCOS.
Cele mai frecvente simptome pentru
care se
|
 |
solicită consultul sunt: hirsutismul, obezitatea,
infertilitatea.
Complicaţiile pe termen lung
cuprind:
- sindromul metabolic (obezitate,
diabet zaharat tip 2, HTA, dislipidemie),
complicaţii cardiovasculare
(mecanismul fiziopatologic implicat:
insulinorezistenţa);
- cancerul de endometru
(mecanismul fiziopatologic implicat:
hiperestrogenism necontrabalansat);
- apneea de somn (multiple mecanisme
fiziopatologice; efectul androgenilor
posibil mecanism principal)
Cum tratăm pacientele cu SOPC:
Nu uitaţi: terapia variază în SOPC
în funcţie de motivul solicitării
consultului medical:
1. Indiferentă faţă de acuze: pe
primul loc este schimbarea stilului de
viaţă (exerciţii fizice adaptate gradului
de antrenament) şi dietă în cazul obezităţ
ii, factori care intrerup lanţul
etiopatogenic al insulinorezistenţei.
2. Infertilitate: Tendinţa actuală este
de a utiliza metode cât mai eficiente
sub raportul cost-beneficiu în condiţiile
unor complicaţii minore. Astfel
metodele chirugicale şi terapia de stimulare
ovariană (clomifen, stimulare cu
gonadotropi, gonadoliberine) sunt în
dispută cu metodele conservatoare noi
care propun atacarea lanţului etiopatogenic:
scăderea insulinorezistenţei
(Fig.1). Terapiile insulinosensibilizante
presupun administrarea de biguanide
(metformin) (2,6) sau tiazolidindione
care atacă lanţul etiopatogenic în unul
din punctele cheie, având răsunet şi
asupra complicaţiilor metabolice şi cardiovasculare
târzii. În prezent s-au
obţinut rezultate promiţătoare cu
biguanide atât de novo cât şi la pacientele
rezistente la clomifen.
3. Hirsutism, acnee: Există variate modalităţi de terapie a hirsutismului. În
cazul preparatelor per os durata |
|
terapiei
trebuie sa fie de minim 3-6 luni şi
frecvent după sistarea terapiei pilozitatea
excesivă reapare:
anticoncepţionale orale, antiandrogenice
(spironolactona; inhibitori ai
5-alfa reductazei: finasterid; inhibitori ai
receptorilor androgenici: flutamid;
antiandrogenic pur: ciproteron acetat),
antiandrogenice topice locale. O variantă
viabilă rămân tehnicile cosmetice,
cea mai eficientă fiind considerată epilarea
prin electroliză. Rezultate bune,
dar nu definitive se obţin şi prin tehnici
de fotocoagulare laser (4).
4. Apneea de somn cu simptomatologia
şi riscurile asociate.
Cum protejam pacientele de complicaţiile pe termen lung?
În afară de obiectivele imediate clinicianul
trebuie să atragă atenţia pacientei
asupra complicaţiilor posibile pe termen
lung şi să educe pacienta activ
pentru a o încuraja în schimbarea stilului
de viaţă (centrare mai ales pe efectuarea
de exerciţii fizice regulate adaptate
gradului de antrenament, reducerea
greutăţii printr-o dietă raţională
(nu starvare prin diete cu mai puţin de
800 calorii) şi la nevoie "pulsterapie"
cu inhibitoare de apetit central şi/sau ai
absorbţiei lipidelor. Un rol posibil în
terapia pe termen lung a SOPC este
atribuit medicamentelor insulinosensibilizante.
Importanţa înţelegerii acestei
terapii nefarmacologice complementare
este esenţială în combaterea morbidităţ
ii legate de evoluţia SOPC. |
