dr. Olivia Sgarbură
Capitolul III din Legea
270/2003 cuprinde 10 articole
dedicate modalităţilor de
finanţare a spitalelor şi factorilor
decizionali în acest domeniu.
Prevederea cu care acest
capitol legislativ începe este
cea referitoare la autonomia
spitalelor: spitalele
funcţionează pe principiul
autonomiei şi îşi elaborează,
aprobă şi execută bugetele
proprii de venituri şi cheltuieli.
Sursele bugetului
Sursele principale din care spitalele
obţin bani sunt: contractele cu asigură
rile sociale de sănătate, de la bugetul
de stat şi bugetul Ministerului
Sănătăţii (MS), de la bugetul jude-
ţean/local pentru spitalele judeţene/
locale, de la bugetul ministerului de
resort pentru ministerele cu reţea sanitară
proprie (ex. Ministerul
Transporturilor, Ministerul de Interne
au nu numai reţea de servicii de
sănătate ci şi case de asigurări
sociale de sănătate separate). Putem
comenta aici că spitalul este de fapt
un furnizor de servicii de sănătate iar
majoritatea banilor săi trebuie să
provină din vânzarea acestor servicii,
aşadar de la Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate (CNAS) şi filialele
ei judeţene. Contractele cu
CNAS pentru anul următor trebuie
încheiate până la data de 31 decembrie
a anului în curs.
Care este atunci rostul finanţării
de la bugetul de stat? Legea clarifică
acest aspect (art. 36(2)) explicând
că banii daţi de stat sunt destinaţi, în
primul rând, programelor naţionale
de sănătate. Este vorba despre programe
de prevenţie, depistare sau tratament care, fără subvenţii, ar fi
nerentabile, instituţiile nu ar fi interesate
să le desfăşoare iar efectele
negative s-ar observa în indicatorii de
sănătate publică. Apoi banii de |
 |
la stat
sunt destinaţi dotării cu echipamente
medicale de înaltă performanţă, cheltuielilor
de construcţie, consolidare,
modernizare a clădirilor (acestea fiind
trecute la capitolul investiţii) şi, nu în
ultimul rând, activităţilor specifice
ministerelor cu reţea sanitară proprie.
Surse suplimentare de finanţare pot
fi: donaţiile şi sponsorizările, legatele,
asocierile investiţionale, închirierea
temporară, fără pierderea totală a
folosinţei, a unor spaţii medicale sau
echipamente altor furnizori, contracte
cu case de asigurări private, editarea
unor publicaţii medicale, servicii
medicale sau hoteliere furnizate la
cerere, servicii de asistenţă la domiciliu
furnizate tot la cerere. Dreptul
spitalelor de a încheia contracte de
furnizare de servicii medicale cu casele
de asigurări private este specificat
în repetate rânduri în textul legii.
În cazul spitalelor clinice şi universitare,
bugetul nu reprezintă responsabilitatea
unei singure instituţii. Ministerul
Educaţiei şi Cercetării trebuie
să se alăture MS şi CNAS în discuţiile
privind natura activităţilor realizate de
astfel de spitale şi costul lor.
Realizarea bugetului
Proiectul bugetului de venituri şi
cheltuieli se elaborează de către conducerea
spitalului pe baza normelor
metodologice aprobate de MS. Acolo
unde este cazul, trebuie consultate şi
celelalte ministere implicate în organizarea
spitalului respectiv.
În fiecare an, până la data de 31
decembrie conducerea spitalului trebuie
să supună spre aprobare Direc-
ţiei de Sănătate Publică (DSP), MS
sau ministerelor de resort proiectul
de buget pentru anul următor. Execu-
ţia bugetului trebuie raportată lunar şi
trimestrial aceloraşi organisme. În mod normal, DSP este prima staţie
care analizează execuţia bugetară.
De aceea, atunci când apar abateri
faţă de contractul de administrare,
DSP le raportează conducerii MS. |
|
Arieratele reprezintă datorii financiare
aflate în restanţă. Conducerile nou
alese ale spitalelor au obligaţia să
realizeze un plan de lichidare a arieratelor
iar atunci când aceste datorii
restante cresc în cursul mandatului
unei anumite conduceri din motive
imputabile acesteia, DSP sau MS au
datoria de a propune sancţionarea
respectivei conduceri.
Auditul financiar pentru un spital se
execută de către o structură internă
spitalului sau, după caz, de către
DSP, MS sau ministerul de resort.
Controlul global asupra activităţii spitalului
se face de către Curtea de
Conturi, MS sau ministerul de profil.
Atunci când unitatea spitalicească nu
are specialişti competenţi într-un
anumit domeniu pe care-l consideră
necesar poate încheia contracte pentru
furnizarea unor astfel de servicii
medicale cu un cabinet medical specializat
sau cu o unitate medicală
publică sau privată.
Salariul cadrelor didactice din spitalele
clinice şi universitare este alcă-
tuit din retribuţia pentru activitatea de
învăţământ la care se adaugă 50%
din drepturile salariale cuvenite func-
ţiei şi gradului profesional (adică din
salariul unui medic cu aceeaşi funcţie
şi grad, fără activitate didactică).
Se presupune că de la adoptarea legii
în iunie 2003, organele de conducere
ale ţării sunt mai bine informate
referitor la situaţia serviciilor de
sănătate din România pentru că
anual ministrul sănătăţii trebuie să
prezinte Parlamentului situaţia
privind: numărul de spitale pe categorii,
numărul de paturi de spital
raportat la 100.000 locuitori, gradul
de dotare a spitalelor, principalii indicatori
de morbiditate şi mortalitate,
situaţia acreditării spitalelor publice,
zonele şi judeţele ţării neacoperite
sanitar. Dacă Parlamentul transpune
sau nu în acte normative concluziile
sale, vom vedea din numărul viitor
când vom discuta textul altor legi. |
