Dr. Anca FLORIAN,
Dr. Silviu STANCIU,
Conf. Dr. Stefan BLAJ
Clinica Medicală 1, Spitalul Clinic
de Urgenţă Militar Central
Email: medicala1@yahoo.com
Tulburările metabolismului
lipidic sunt grupate în primare
(genetice sau moştenite) şi
secundare (cauzate de boală
sau factori de mediu).
Din punct de vedere clinic,
dar mai ales terapeutic, este
importantă identificarea şi
diferenţierea unei cauze
secundare de dislipidemie.
În zonele în care hiperlipoproteinemiile
poligenice sunt prevalente,
dislipidemiile secundare
vor avea, de asemenea,
un impact mai mare.
Diabetul zaharat
Diabetul zaharat antrenează de cele
mai multe ori anomalii ale profilului
lipidic iar depistarea acestuia la
pacientul dislipidemic este importantă
deoarece această asociere comportă
un risc cardiovascular crescut cât şi
un risc precoce de complicaţii
macrovasculare.
Diabetul zaharat de tip I se însoţeşte de
hiperlipidemie, în principal de hipertrigliceridemie,
mai ales în caz de dezechilibru
glicemic intens. Prezenţa unei
hiperlipoproteinemii la diabeticul insulinodependent
echilibrat poate sugera
asocierea unei dislipidemii primare.
Diabetul zaharat de tip II şi implicit
constelaţia anomaliilor metabolice
apărute în cadrul sindromul metabolic
constituie cea mai frecventă cauză de
dislipidemie secundară. Diabetul
zaharat de
|
 |
tip II se prezintă cu o
întreagă gamă de anomalii lipidice,
dintre care, hipertrigliceridemia este dominantă; 30-40% dintre diabetici
prezintă valori ale trigliceridelor plasmatice
> 200 mg/dl iar 10% valori de
peste 400 mg/dl (hipertrigliceridemiei i
se asociază şi un nivel ridicat al VLDL
colesterolului, LDL colesterol cu valori
normale sau crescute (particule mici,
dense, cu potential aterogen crescut)
şi HDL colesterol plasmatic redus).
Controlul strict al diabetului
îmbunătăţeşte frecvent şi controlul
hiperlipidemiei, dar având în vedere că
hiperlipidemia constituie un factor de
risc cardiovascular major la diabetici,
aceasta trebuie tratată agresiv pentru
a reduce acest risc.
O serie de studii, dintre care cităm
UKPDS, arată că în ciuda frecvenţei
înalte cu care apare hipertrigliceridemia
(valoare medie de 159 mg/dl)
la pacienţii cu diabet zaharat de tip II,
|
|
analiza multivariată nu înscrie nivelul
trigliceridelor printre factorii predictori
ai evenimentelor cardiovasculare. LDL
colesterolul s-a dovedit cel mai puternic
factor predictor independent al bolii
cardiace ischemice, acesta fiind urmat
de HDL colesterol. Hipertrigliceridemia
devine un obiectiv primar de tratament
la valori > 500 mg/dl, atunci când
există riscul unei pancreatite.
Modificările profilului lipidic descrise
mai sus apar frecvent şi la persoanele
cu intoleranţă la glucoză, cu insulinorezistenţă
sau sindrom metabolic, la
care diabetul franc nu este prezent. De
fapt, se pare că sindromul metabolic
asociază trăsături ale hiperlipidemiei
familiale şi trăsături ale diabetului.
Trialurile randomizate au demonstrat
indubitabil că tratamentul cu statine
s-a dovedit eficient în prevenţia bolii
coronariene la diabetici şi poate reduce
excesul de mortalitate prin infarct miocardic
la aceştia.
Recent, unele studii au arătat că tratamentul
cu statine a întârziat chiar
instalarea diabetului la anumite subgrupuri
populaţionale supuse studiului.
Hipotiroidismul
Hiperlipidemia din hipotiroidism este
caracterizată cel mai frecvent prin
niveluri ridicate ale colesterolului total
şi a fracţiunii sale, LDL.
Hipertrigliceridemia şi clasica augmentare
a fracţiunii HDL sunt inconstante.
Aceste variaţii individuale
sunt, probabil, expresia
predispoziţiei genetice individuale.
Având în vedere prezentarea clinică
insidioasă a acestei entităţi, la
pacienţii care prezintă hipercolesterolemie
trebuie avută în vedere
determinarea TSH-ului plasmatic ca
metodă de screening.
Prezentăm câteva situaţii în care
dozarea TSH este indispensabilă:
1. menopauza, tratament cu amiodaronă;
2. semne clinice minore sau izolate
de hipotiroidism;
|
