Stetoscop Vineri, 3 septembrie 2010  

Cititi cel mai recent numar al revisteiAici gasiti numerele anterioareAbonamenteCe si unde se intampla in viata medicilorDocumentare medicalaForumRevista in format pdfDespre aceasta revista
Stetoscop


Nr. 49 » TINERI CARE PROMIT



Dorian Niţu

25 de ani, a absolvit Colegiul National "Bogdan Petriceicu Haşdeu" în 1999, ca şef de promoţie. În timpul liceului, a concurat la fazele naţionale ale Olimpiadei de Fizică, obţinând distincţii în toţi cei şase ani de participare (de 5 ori premiul II şi un premiu I), ceea ce i-a permis să fie admis în 1999 fără concurs la Facultatea de Medicină Generală a UMF "Carol Davila" din Bucureşti. Pregăteşte sub îndrumarea prof. dr. Mihai Voiculescu lucrarea de diplomă, studiind corelaţia dintre sindromul nefrotic şi ateroscleroză.
În 2005 termină facultatea ca şef de promoţie şi susţine examenul de rezidenţiat, în urma căruia obţine un clasament excelent ce îi permite alegerea specialităţii Cardiologie. Alături de medicină are ca pasiuni muzica clasică, călătoriile, literatura, fotografia şi skiul.
Email: dorianln@yahoo.com














Cristina Gheorghe

26 ani, a absolvit în 2005 UMF "Carol Davila", fiind în prezent rezidentă prin concurs în specialitatea medicină internă la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon". Tot în anul 2005 a promovat şi examenul USMLE Step 1 cu un punctaj care o situează între primii 1% dintre candidaţ ii din lume înscrişi, având ca scop continuarea rezidenţiatului în SUA la finele acestui an. În prezent urmează cursurile masteratului "Managementul serviciilor sociale şi de sănătate" din cadrul Universităţii Bucureşti. Încă din anul III a participat la numeroase congrese studenţeşti naţionale şi internaţionale, obţinând ca autor şi coautor menţiune la secţiunea preclinică, respectiv premiul I la secţiunea specialităţilor chirurgicale, şi publicând două articole în reviste de specialitate din afara ţării. Începând cu anul IV a lucrat alături de dr. Mihaela Rugină în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare "C.C.Iliescu" din Bucureşti, participând la redactarea capitolului "Monitorizarea pacientului critic în unitatea de coronarieni" publicat în tratatul de "Urgenţe Cardiovasculare" (sub red. conf. dr. E. Craiu).
În prezent colaborează la un proiect de cercetare Viasan 2006 având ca domeniu de interes markerii inflamaţiei în ateroscleroză. Vorbeşte fluent engleza, franceza şi spaniola. Ca alte pasiuni se înscriu muzica alternativă, literatura modernă, fotografia şi teatrul.
E-mail: cristinaspy@yahoo.com