Cataracta este o afecţiune oculară care
constă în modificarea totală sau parţială
a transparenţei cristaliniene, asociată sau
nu cu o tulburare de vedere (în principal
scăderea acuităţii vizuale). În anul 2005
Organizaţia Mondială a Sănătăţii aprecia
cataracta în proporţie de aproximativ
42% motiv al orbirii (acuitate vizuală sub
10/200), o cauză de orbire complet
reversibilă actualmente, datorită
tehnologiilor din ce în ce mai avansate
atāt în domeniul aparatelor şi instrumentelor
chirurgicale, cāt şi al
cristalinelor artificiale.
Din punct de vedere etiologic afecţiunea se
împarte în două mari categorii: "dobāndită" şi
congenitală (tulburarea de transparenţă prezentă
încă de la naştere).
Cataracta dobāndită este primitivă (legată de
vārstă) sau asociată cu diverse boli generale (cataracta
patologică) sau afecţiuni oculare (cataracta
patologică), consum de medicamente sau
post-traumatică. Cataracta legată de vārstă este
o boală multifactorială, cu etiopatogenie complexă,
ce implică factori genetici, biochimici, de
|
 |
mediu (UV), socio-economici,
educaţionali.
Singurul tratament eficient al
cataractei este cel chirurgical.
Indicaţia operatorie este reprezentată
în principal de îmbunătă-
ţirea acuităţii vizuale în conformitate
cu expectanţele pacientului,
fiind urmată de indicaţiile medicale
sau cosmetice.
Cea mai modernă tehnică de tratament
al cataractei este facoemulsificarea
cu implantare de
cristalin foldabil.
Procedeul de facoemulsificare a
fost utilizat pentru prima dată de
Charles Kelman in 1965. La început
tehnica a fost greoaie cu numeroase
complicaţii intraoperatorii,
emulsificarea nucleului
cristalinian realizāndu-se în camera
anterioară cu leziuni semnificative
ale endoteliului corneean.
Răspāndirea acestei tehnici
începe după anii 1980, cānd
datorită progreselor tehnologice,
au fost indepărtate principalele
inconveniente tehnice, în prezent
facoemulsificarea ultrasonică
fiind tehnica folosită şi preferată
de majoritatea chirurgilor.
Facoemulsificarea a impus o dezvoltare
şi o modernizare paralelă
a aparaturii, a microscoapelor operatorii,
a instrumentelor, a
proprietăţilor substanţelor vascoelastice
şi apariţia lentilelor intraoculare
foldabile.
Operaţia de cataractă se realizează
cu aparate computerizate de
facoemulsificare de ultimă generaţie (Legacy, Infiniti). Principiul
constă în fragmentarea cristalinului
cataractat cu ajutorul vibraţiilor longitudinale în frecvenţa
ultrasonică sau cu jet de apă
(AquaLase), aspirarea fragmentelor
cristaliniene şi implantarea |
|
unui cristalin artificial foldabil
printr-o incizie corneeană mică.
Pregătirea preoperatorie se realizează
pentru evitarea eventualelor
complicaţii intră şi postoperatorii
şi constă în controlul
afecţiunilor generale asociate,
controlul presiunii intraoculare,
profilaxia endoftalmitei şi midriaza
adecvată.
Se poate opta dintre mai multe
tipuri de anestezie: retrobulbară,
parabulbară, subtenoniană, sau
locală (topică, cu picături). Anestezia
locală este total neinvazivă
şi constă în instilarea de anestezic
în sacul conjunctival precum
proxymecaina 0,4% sau lignocaina
4%.
Dezvoltarea tehnicii de facoemulsificare
a impus în ultimii
ani o modificare a abordului
chirurgical.
În prezent se poate opta dintre
trei tipuri de incizii: limbică,
corneeană (clear cornea), corneosclerală
(tunelizată). Deşi iniţial
incizia tunelizată ce prezintă multe
avantaje: astigmatism minim,
evitarea prolapsului irian, a fost
utilizată pe scară mai largă, cel
mai des utilizată în prezent este
incizia corneeană care permite
cea mai rapidă reabilitare, astigmatism
minim, rezultat cosmetic
bun, fiind ideală în aproape toate
cazurile de cataractă, dar mai ales
la pacienţii cu operaţii filtrante în
antecedente, cu afecţiuni sclerale
sau cei aflaţi sub tratament anticoagulant.
Tendinţa actuală este
de a se practica incizii cāt mai
mici: 3,2 mm, 3 mm, 2,5mm şi
chiar sub 2 mm. Se obţine astfel o
stabilitate crescută a inciziei, o
vindecare mai rapidă, reducānduse
riscul de complicaţii intră
şi/sau postoperatorii. |
