|
|
 |
 |
EDITORIAL |
Recent am î
ntâlnit î
n
holul congresului de reumatologie
un tânăr medic, bine poziţionat într-o companie farmaceutică,
care-mi povestea cum şi de ce a renunţat la
medicină. Nu este vorba de bani, ci de altceva, un aspect
interesant şi revoltător în acelaşi timp, pentru că, aparent
pare de neconceput ca un medic care s-a specializat
într-un centru de oftalmologie cu nume din Franţa să
renunţe la medicină pentru că "nu a vrut să-şi bată joc de
ochii oamenilor".
Adică, încercând să se dezvolte medical la standardele la
care a lucrat în Franţa, să practice un act medical comparabil
cu cel de acolo, încetul cu încetul a constatat că
nerespectarea obiceiurilor medicale de la noi deranjează,
iar consecinţele sunt pe măsură. Am admirat curajul
medicului care, renunţând să practice o medicină
mediocră, a ales să se dezvolte mai bine într-o companie
farmaceutică. Ce-i drept, oamenii de calitate devin profesioniş
ti buni oriunde.
Plecând de la această întâmplare, pot să vă spun cu
multă tristeţe că cele prezentate mai sus nu reprezintă un
caz izolat, dacă ţinem cont de numărul mare de medici
care pleacă să se specializeze în ţări cu o medicină performantă.
Cât timp sunt plecaţi, colegii din ţară ocupă şi
consolidează poziţiile-cheie, astfel că şansele de a ocupa
un post bun la întoarcere sunt minime. În plus, sunt uzurpaţ
i şi hăituiţi până la izolare, pentru a nu avea timp să
arate ceea ce ştiu şi că sunt mai buni sau mai bine
pregătiţi. Majoritatea continuă să profeseze aşa cum au
fost învăţaţi pe unde s-au format, acceptând mizeria şi
sărăcia sistemului. Sunt sute de astfel de medici care
ajung să practice, izolaţi în policlinici obscure sau în cabinete
private de negăsit pe harta oraşului, dezamăgiţi de
ei şi de toate.
Astfel, specialişti şi supraspecialişti de excepţie au soarta
pribeagului, căruia nu-i rămâne decât speranţa de a se
întoarce măcar o dată acolo unde s-a simţit bine şi mai
ales unde era apreciat.
În Europa sau State?
Cu acelaşi entuziasm!
Silviu Stanciu,
Redactor-şef
|
|
