Stetoscop Vineri, 12 martie 2010  

Cititi cel mai recent numar al revisteiAici gasiti numerele anterioareAbonamenteCe si unde se intampla in viata medicilorDocumentare medicalaForumRevista in format pdfDespre aceasta revista
Stetoscop




  • MEDICALEXPO Bacau
  • Cum ne apărăm de malpraxisul medical?
  • Academia Europeana HIV/SIDA si de Boli Infectioase

  • Nr. 60, martie 2007

    EVENIMENTE NAŢIONALE
    Agenda februarie-aprilie 2007

    UNIVERSITAS
    Platforma de Formare şi Cercetare "G. E. Palade"

    CURSURI
    Cursuri postuniversitare aprilie 2007

    HIGHLIGHTS
    SEPHAR

    PROIECTE DE SUCCES
    Quintessence în România

    ECOGRAFIA INTRAOPERATORIE
    Litiaza coledociană - aportul ecografiei intraoperatorii

    CERCETAREA MEDICALA
    Liga mare a cercetării

    BOLI EREDITARE
    Boala polichistică hepatică

    TEHNICI NOI
    Pseudochisto-gastrostomia percutană

    LABORATOR CLINIC
    Manifestări clinice şi biologice în purpura Henoch-Schönlein

    STUDII NOI
    Studiul PREVAIL

    METABOLICA
    Screeningul diabetului zaharat tip 2

    ULTIMA ORĂ

    MEDICINA BAZATĂ PE DOVEZI
    Parametrii unui test diagnostic (I)

    MEDICINA ÎN IMAGINI
    Stenoza valvulară pulmonară şi defectul septal ventricular muscular

    CARIERE
    Cum se poate obţine un job în Marea Britanie?

    DR JIVAGO
    EDITORIAL

    Defibrilatorul

    Un aparat extrem de util în situaţii limită, ce îl sperie pe medicul care trebuie să-l folosească atât prin potenţialul de a electrocuta cât şi prin încărcătura stresantă a circumstanţelor în care este folosit. În ultimele două săptămâni am efectuat un mic studiu a cărui primă analiză statistică descriptivă arată că doar 1/4 din medici cred că ar şti să folosească defibrilatorul în situaţii limită deoarece au efectuat un curs de ALS (advanced life suport), dar numai 8% din medici au defibrilat cel puţin o dată în situaţiile clinice ameninţătoare de viaţă, conform indicaţiilor în vigoare. O evaluare a numărului de defibrilatoare funcţionale la nivel de instituţie medicală spitalicească înspăimântă: doar 1/3 din secţiile de spital care ar trebui să fie dotate cu cel puţin un defibrilator posedă un astfel de aparat în stare funcţională. În SUA, defibrilatoarele se pot găsi şi în instituţii nonmedicale, în care paramedicii le folosesc atunci când trebuie, precum "hidrantul" în caz de incediu.
    Departe de mine astfel de exigenţe, dar măcar secţiile intraspitaliceşti ar trebui să fie dotate cu astfel de aparate, pentru că în dotarea cabinetelor ambulatorii ele nu constituie instrumente imperios necesare conform legislaţiei în vigoare. Cert este că defibrilatorul salvează vieţi care de multe ori nu pot fi salvate din cauza lipsei sau defectării lui. Astfel, cred că numărul de defibrilatoare funcţionale poate fi considerat, în sistemele medicale în curs de dezvoltare, un indice indirect de apreciere a siguranţei şi a eficienţei actului medical intraspitalicesc. Şi mai cred că orice achiziţie la nivel de spital ar trebui să înceapă cu cel puţin un defibrilator, căci excedentul lor salvează vieţi - pe când lipsa lor constituie un atac la adresa umanităţii, un adevărat masacru social, mai ales într-o ţară citată a fi prima în ceea ce priveşte prevalenţa şi mortalitatea prin boli cardiovasculare.
    Poate că prezenţa defibrilatorului în unităţile medicale şi nonmedicale, instruirea personalului medical, formarea de echipe de paramedici capabile a acorda primul ajutor şi a reacţiona rapid în situaţii limită pe modelul nord-american, ar putea constitui soluţia imediată, eficientă în reducerea mortalităţii cardiovasculare la care Romania excelează.


    Silviu Stanciu,
    Editor-şef