Viaţa este arta de a trage concluzii suficiente
din premize insuficiente.
Samuel Butler
 România ultimilor 17 ani este ţara unde se moare
cel mai mult şi probabil cel mai bine din UE, un
adevărat paradis al morţii la care sistemele de
asigurări europene tânjesc: nu trebuie să
plătească personal, nu trebuie să dezvolte şi să
întreţină programe consumatoare de resurse
financiare precum cel al transplantului, se moare
rapid fără costuri mari (moartea subită prin boli
cardiovasculare face ravagii) şi, cel mai important aspect, nimeni nu trebuie
să dea socoteală nimănui. Moartea la români a devenit expresia interacţiunii
dintre un mediu socio-economic ostil, generator de stres intens şi cronic, în
care trăieşte un individ agresat de factorii de mediu, prea puţin protejat de
politicile de sănătate publică (românul excelează la consumul de alcool şi
tutun) şi de serviciile medicale. Mediul în care trăim a devenit unul de uzură,
neacoperit de servicii medicale adecvate cu viză preventivă, în care persoane
tinere, dinamice, mor prin muncă excesivă, în care copiii mor înainte de a se
naşte, un loc unde românul se simte din ce în ce mai bolnav conform ultimului
studiu populaţional de percepţie a calităţii vieţii.
Fiecare dintre noi poate face o apreciere globală a calităţii serviciilor medicale,
a stării de sănătate a populaţiei şi a perspectivelor ei prin identificarea
corectă a principalelor deficienţe la cele trei nivele reprezentative: casa de
asigurări/minister - personal medical - pacient.
Datele minime care trebuie introduse în acest sistem de trei ecuaţii şi a căror
analiză cred că ne-ar ajuta în aprecierea noastră sunt:
Casă asigurări/minister:
1. politica sanitară preventivă deficitară;
2. necalibrarea resurselor la necesităţi şi subfinanţare;
3. centralizarea administrativ-financiară;
4. maldistribuţia serviciilor medicale, lipsa dotărilor;
5. servicii de urgenţă arhaice, lipsite de eficienţă.
Personal medical:
1. nemotivat, slab plătit raportat la volumul de muncă şi responsabilităţi;
2. insuficient, neuniform distribuit pe teritoriul ţării;
3. nesusţinut în formarea medicală;
4. atragerea profesioniştilor de către statele dezvoltate;
5. învrajbit prin lipsa unui sistem corect de promovare şi ierarhizare.
Pacient:
1. neinstruit, fără o cultură medicală adecvată;
2. lipsit de încredere în serviciul medical şi adresabilitate tardivă;
3. plătitor de taxe şi onorarii suplimentare asigurării medicale;
4. reticent implicării în programe de screening sau voluntariat;
5. incapabil să acorde primul ajutor atunci când este nevoie.
Nu ne rămâne decât, împreună cu propria percepţie şi gândire bine protejate
de conştiinţă, să tragem concluzii eficiente, plecând de la câteva date, probabil
insuficiente.
Cu acelaşi entuziasm,
redactor-şef
Silviu Stanciu |
