 |
 |
Rembrandt van Rijn (1606-
1669) unul dintre cei mai mari
pictori olandezi, dar şi unul
din cei mai mari pictori ai lumii,
a lăsat lumii dincolo de
enorma şi valoroasa operă artistică,
o moştenire foarte valoroasă:
seria de autoportete
cuprinde peste 90 de lucrări,
în jur de 40 picturi în ulei şi
peste 50 de desene, care sunt
ele însele singure o operă de
patrimoniu. Nimeni în istoria
artei nu şi-a pictat de atâtea
ori chipul. Această mărturie
este la fel de valoroasă ca şi
cum şi-ar fi scris memoriile zi
de zi, ca şi cum am citi o autobiografie
detailată sau ar fi
scris sute de scrisori.
Seria de autoportrete ale lui
Rembrandt exprimă deopotrivă
sentimente în schimbare pe o
perioadă de 45 de ani, semne ale
îmbătrânirii şi chiar a bolilor prin
care a trecut sau modificarea unui
stil de a picta, de la începuturi uneori
stângace şi nestăpânite, până
la o modalitate picturală a cărei
enigmă rămâne până azi nerezolvată.
Ele pot fi privite prin ochiul
oricărui muritor care înfruntă viaţa
şi care îmbătrâneşte, prin ochiul
medicului sau al criticului de artă.
Rembrandt s-a născut în 1606 la
Leiden, în familia unui morar, van
Rijn (numele olandez al fluviului
Rin pe care tatăl sau îşi avea
moara) şi al Neeltjei van Suijttbroek.
Rembrandt este singurul
dintre fraţi care studiază, urmând
şcoala de latină şi apoi Universitatea |
|
din Leiden. Interesul pentru
arta a lui Rembandt apare devreme
şi abandonează facultatea
începând să studieze pictura. La
nici 20 de ani are deja propriul său
studio, unde realizează mai ales
lucrări istorice şi studii de fizionomie.
Are succes de tânăr şi este
descoperit de Constantijn Huygens,
instruitul secretar al guvernatorului
Ţărilor de Jos. Patronajul
lui Huygens îl face să aibă comenzi,
vânzări şi succes şi începe
să vândă mult şi bine, având chiar
lucrări achiziţionate de coroana
engleză Portretul din acea perioadă
ne arată un tânăr, aproape
un copil cu păr încâlcit, fluturând
obraznic, care îi cade pe o sprânceană
şi pe ceafă (Figura 1). Ochii îi
întâlnesc pe cei ai privitorului, dar
nu se fixează asupra lor, de parcă
ar căuta ceva, şi-ar căuta calea şi
viitorul, e atent la altceva, la lumea
din jur, la propria sa carieră în
ascensiune, la ce spune lumea.
Culoarea este pusă variat, este
clară şi neamestecată. E lumină
multă în spate. Avem în faţă un
copil gata să înfrunte lumea.
În 1630 se mută la Amsterdam,
ştiind că marele oraş este în
măsură să ofere talentului său
ceea ce Leidenul nu ar fi putut
niciodată. În portretul de la
Stokholm neliniştea din priviri
pare să fi dispărut, rebeliunea de
asemenea, e un burghez aşezat cu
calea aleasă şi drumul sigur
(Figura 2). Se mută într-o zonă rezidenţ
ială a marelui oraş şi e vremea
când el însusi începe a se recomanda
"negustor", şi nu "pictor". |
