 Biopsia hepatică ar putea fi evitată prin
utilizarea unui biomarker care diferen-
ţiază steatoza hepatică simplă de steatohepatita
nonalcoholică (NASH). Biomarkerul se
bazează pe fragmentele de citokeratină 18 generate
de caspază (CK-18), crescute în NASH comparativ
cu steatoza simplă. Apoptoza hepatocitară
este prezentă în cazul NASH, fiind absentă la
pacienţi cu simplă steatoză. NASH prezintă o
importantă morbiditate şi mortalitate, cu evoluţie
posibilă spre ciroză hepatică şi asociere semnificativă
cu factori de risc cardiovasculari. Spre deosebire
de aceasta, "simpla steatoză este o afec-
ţiune benignă care nu progresează", afirmă Ariel
Feldstein, profesor de medicină la Departamentul
de gastroenterologie al Cleveland Clinic
Foundation. Nivelurile plasmatice ale CK-18 au
fost semnificativ mai mari în cazul pacienţilor cu
NASH comparativ cu lotul martor de subiecţi
sănătoţI, iar nivelurile sale s-au asociat cu severitatea
afecţiunii. (DDW 2007: Presidential Plenary
I: Abstract 3. prezentat pe 20 mai 2007)
Rosiglitazona, antidiabetic oral din clasa
tiazolidindionelor, ar putea fi asociată
unui risc crescut de infarct miocardic şi deces
de cauză cardiovasculară, conform unei metaanalize
recent publicate în NEJM. Rosiglitazona
este utilizată în tratamentul pacienţilor cu diabet
zaharat de tip 2. S-au studiat literatura de specialitate,
site-ul Web al FDA şi registrul de studii
clinice al firmei producătoare. Criteriile de includere
în meta-analiză au inclus o durată a studiului
de cel puţin 24 săptămâni, utilizarea unui
grup de control randomizat care nu a primit rosiglitazonă
şi disponibilitatea de date privind
apariţia infarctului de miocard şi decesul de
cauză cardiovasculară. Au fost incluse 42 de studii
clinice. În grupul cu rosiglitazonă, comparativ
cu grupul de control, odds ratio pentru infarctul
de miocard a fost de 1,43 (95% interval de confidenţă,
1,03-1,98, P=0,03) şi odds ratio pentru
decesul de cauză cardiovasculară a fost de 1,64
(95% CI, 0,98-2,74, P=0,06). (Effect of Rosiglitazone
on the Risk of Myocardial Infarction
and Death from Cardiovascular Causes, publicat
pe www.nejm.org pe 21 mai 2007)
Injectarea de toxină botulinică A în prostată
determină ameliorarea semnificativă a
simptomatologiei în cazul hipertrofiei benigne
refractare de prostată. 75% dintre pacienţi au
avut o ameliorare de cel |
 |
puţin 30 a simptomelor
urinare şi a calităţii vieţii. Nici un pacient nu a prezentat
reacţii adverse majore. În studiu au fost incluşi 37 de pacienţi cu hipertrofie
benignă de prostată cu
răspuns incomplet la terapia
medicală. Pacienţii prezentau
simptome urinare de intensitate
moderată sau severă, reflectată
printr-un scor de cel puţin 8 al
Scalei Internaţionale de
Simptome Prostatice (IPSS).
Tratamentul a constat într-o singură
injectţie de toxină botulinică
A, doza fiind funcţie de volumul
prostatei. 27 din cei 37 de
pacienţi au prezentat o ameliorare
de cel puţin 30% a scorului IPSS şi
a indexului de calitate a vieţii. La 6
şI 12 luni volumul mediu al prostatei
s-a redus cu aproximativ
15%. 11 pacienţI nu au prezentat
modificări ale volumului prostatei,
dar 6 din aceştia au prezentat
totuşi îmbunătăţiri de cel puţin
30% ale simptomelor şi ale scorului
de calitate a vieţii. Nici unul
dintre pacienţi nu a prezentat
agravarea simptomatologiei după
injectarea toxinei. (American
Urology Association Meeting
2007)
Femeile vârstnice prezintă
un risc mai mare de deces
după fractură de col femoral
decât prin cancer de sân. A fost
comparată supravieţuirea după o
fractureă de col femural şi după
diagnosticul neoplasmului invaziv
de sân într-o cohortă
longitudinală de 9704 femei înrolate
în Study of Osteoporotic
Fractures (SOF). Participantele
aveau peste 65 de ani la momentul
înrolării. Durata medie de
urmărire a fost de 12,4 ani. Au
fost 457 de cazuri de neoplasm
invaziv de sân confirmate histologic
şi 803 cazuri de fractură de
şold confirmate radiologic.
Femeile cu fractură de şold au fost
mai vârstnice, cu nivel educaţ
ional mai ridicat, cu index mai
mic de masă corporală şi nivel
mental mai scăzut. După fractura
de şold, mortalitatea totală a fost
de |
|
48,1% (n=386) comparativ cu 25,1% (n=94) după cancer de sân
(P<0,0001). Rata mortalităţii la
100 de persoane-ani a fost de
40,5 pentru fractura de şold, 15,4
pentru cancerul de sân şi 27,9
pentru restul cohortei. Rolul studiului
a fost de a alerta privind riscurile
crescute de deces ale fracturii
de col femural la femeile
vârstnice. (AGS 2007 Annual
Scientific Meeting: Abstractul
P28. 2-6 mai 2007)
Hiperglicemia nou-instalată
în cazul pacienţilor non-diabetici
dializaţi peritoneal este
asociată cu o supravieţuire mai
redusă. "Hiperglicemia este frecventă
după iniţierea dializei. Chiar
şi o hiperglicemie minimă este
asociată unui prognostic prost", a
afirmat Dr. Cheuk-Chun Szeto de la
Chinese University din Hong Kong.
S-a evaluat nivelul glicemiei a jeun
la 405 pacienţi cu insuficienţă
renală nou intraţi în dializă peritoneală
şi evoluţia lor după o
urmărire medie de 49,7 luni.
Excluzând pacienţii cu nefropatie
diabetică, 4,4% dintre pacienţi au
avut un nivel plasmatic al glicemiei
peste 200 mg/dl, iar 19% dintre
pacienţi un nivel al glicemiei între
126-200 mg/dl. Supravieţuirea
pacienţilor la 36 de luni a scăzut
liniar cu creşterea nivelului glicemiei,
de la 93,7% la pacienţi cu
nivel sub 100 mg/dl, la 66,7% la
pacienţi cu glicemie peste 200
mg/dl şi 65,9% la pacienţi cu diabet
preexistent. Fiecare creştere a
glicemiei cu 10 mg/dl a determinat
o creştere a hazard ratio a mortalităţ
ii generale cu 1,6%. Creşterea
glicemiei s-a observat inclusiv în
cazul pacienţilor cu 3 schimburi
zilnice de 1,5% concentraţie a glucozei,
iar prevalenţa ar putea fi şiI
mai mare în ţările vestice unde se
folosesc mult mai frecvent schimburi
hipertone de dializă. (Am J
Kidney Dis 2007;49:524-
532)iological Chemistry)
Dr. Andreea Andronesi |
