Domnule academician, sunteţi o personalitate
a lumii ştiinţifice contemporane, cu realizări de
excepţie în toate domeniile în care v-aţi implicat:
cercetare, activitate universitară, carieră
militară, management, activitate civică. Care
este formula succesului?
Răspunsul de fond la această întrebare nu este
simplu şi nu poate fi uşor tranşat. Finalmente
vizează soarta individului. Mie îmi sugeraţi prin
întrebare o comparaţie cu starea de sănătate a
individului, care-i determinată de caracterele ereditare
şi de condiţiile de mediu (în sens larg). Stiţi
că se acordă din ce în ce mai mare importanţă
condiţiilor de mediu, care pot atinge o pondere de
circa 75%.
Revenind la întrebare, "cheia succesului" în
ştiintă este determinată de caracteristicile psihointelectuale
ale individului, includem aici comportamentul
faţă de un domeniu, "supunerea la
obiect", perseverenţa, plăcere de a căuta noul şi
satisfacţia complexă a acestei căutări care-l motivează
pe individ să meargă mai departe - aceasta
ar fi pe de o parte. Pe de altă parte, succesul în
ştiinţă are determinante complexe de context, de
mediu - chiar în sens direct, adică un climat adecvat
cercetării, un context organizaţional propice,
asigurarea condiţiilor materiale şi nu în ultimul
rând "şcoala", o "moară" performantă a ideilor şi
un context de emulaţie şi de competiţie a valorilor.
Succesul unui om de ştiinţă nu se evaluează pe
termen scurt. Criteriile de evaluare vizează desigur
opera - ce şi cât a publicat şi cât este de
cunoscut în domeniu, prin scrierile sale. Dar nu
este suficient. Important este dacă în jurul său, pe
măsură ce ajunge la maturitate, se creează o
şcoală, se formează alţi cercetători şi dascăli care
să ducă domeniul mai departe, să-şi depăşească
predecesorii. În al treilea rând, personalităţile în
ştiinţă şi învâţământ au datoria să înfiinţeze sau
să dezvolte structuri adecvate pentru progresul |
 |
domeniului lor de ştiinţe. Pe scurt,
o personalitate în ştiinţă trebuie
să fie percepută nu numai prin
valoarea şi competenţa sa, ci şi
prin generozitate, prin capacitatea
de a coagula forţe umane tinere,
capabile să dea semnificaţii noi
domeniului ştiinţific pe care-l
reprezintă; finalmente, fără demagogie,
să facă ceva pentru ţara lui.
Cei care mă cunosc, să încerce să
mă analizeze onest după aceste
criterii.
Care sunt realizările esenţiale ce
v-au adus cele mai multe bucurii
şi care sunt nereuşitele cu cele
mai multe regrete ?
Greu de răspuns. Plăcere, o mare
satisfacţie, îmi oferă orice idee
interesantă, orice rezultat nou în
cercetarea experimentală sau
clincă, o carte nouă etc. şi nu mă plâng, am avut aceste ocazii să mă
bucur. |
|
Regret că în tinereţe nu am avut
condiţii performante pentru cercetarea
fundamentală. Am trecut pe
lângă idei importante pe care nu
le-am putut demonstra experimental,
cum ar fi de exemplu
mecanismul molecular de acţiune
al cofeinei pe care doar l-am
enunţat, şi demonstrat parţial sau
mecanismul efectelor anticolinergice
ale antidepresivelor triciclice
cărora le-am descris o nouă indicaţ
ie etc. Nu am adus decât dovezi
parţiale la conceptul "efecte farmacodinamice
la interfeţe membranare"
(împreună cu Prof.
Constantin Mircioiu). Dar suntem
în continuare optimişti, speranţa
moare ultima, odată cu noi.
În conculzie cred am făcut cât s-a
putut în contextul dat. Regretele |
