|
Funcţia ventricului drept a fost şi în mare
măsură încă este considerată ca având un
rol secundar în hemodinamica normală, dar
este unanim recunoscută importanţa sa în
toate condiţiile patologice care se însoţesc
de modificări de presiune şi/sau volum în
circulaţia dreaptă. În mod normal, ventriculul
drept (VD) asigură ejecţia sângelui din
circulaţia venoasă sistemică în patul vascular
pulmonar menţinând condiţiile adecvate
de presiune redusă atât în aval cât şi
în amonte. Morfologic, VD formează cea
mai mare parte din faţa anterioară şi 3/5
din faţa inferioară a cordului înconjurând
practic într-un traiect în formă de de "U"
ventriculul stâng, cu un braţ ce este format
de calea de intrare, iar celălalt de tractul de
ejecţie, între axele lungi ale acestora existând
un ax de 120ș, această arhitectură
neputând fi asimilată niciunei forme geometrice
simple. Forma complicată a VD face
ca raportul dintre suprafaţa interioară a |
 |
acestuia şi volumul intracavitar
să fie mult mai mare decât
în cazul ventriculului stâng
(VS), fiind perfect adaptată
pentru ejecţia unei cantităţi
mari de sânge cu un efort
contractil minim dar complex.
Acesta se realizează prin 3
mecanisme: (1) contracţia fibrelor
musculare spirale care
realizează reducerea axului
lung al VD, deplasând inelul
tricuspidian către apex, (2)
mişcarea spre septul interventricular
a peretelui liber al
VD ce produce un efect descris
ca similar foalelor, (3)
tracţiunea marginilor
peretelui liber al VD la nivelul
zonelor de continuitate cu VS
realizată de contracţia acestuia
din urmă. |
|
Toate aceste elemente, la care se
cumulează poziţia retrosternală
a VD, transformă evaluarea ecocardiografică
a VD într-o provocare
la care ecocardiografistul
este chemat din ce în ce mai mult
să raspundă cât mai detaliat, folosind
atât determinări calitatative,
dar mai ales cantitative.
ţinând seama de numeroasele
studii ce au demonstrat că disfuncţ
ia de VD reprezintă unul
dintre factorii independenţi majori
de prognostic, fiind necesară
integrarea cuantificării acesteia
în managementul diagnostic şi
terapeutic, ne propunem o trecere
în revistă a etapelor pe care
ecocardiografistul trebuie să le
parcurgă.
Nu există nicio secţiune care să
includă întregul VD, pentru evaluarea
acestuia fiind necesară integrarea
informaţiilor obţinute
prin vizualizare diferitelor sale
segmente în secţiunile standard
- parasternal ax lung (PLAx), parasternal
ax scurt (PSAx), apical
4 camere (A4C), apical subcostal
precum şi în cele 2 secţiuni dedicate
VD - una pentru tractul de
intrare şi cealaltă pentru tractul
de ejecţie. Amândouă se obţin
pornind din poziţia de PLAx, pentru
prima angulându-se sonda
către medial şi inferior putânduse
vizualiza atriul drept, vena
cavă inferioară, sinusul coronar,
valva tricuspidă (cuspele anterioară
şi posterioară), tractul de
intrare şi apexul VD iar pentru
cea de-a doua angulându-se
sonda către superior şi lateral vizualizându-
se tractul de ieşire al
VD, valva pulmonară şi trunchiul
arterei pulmonare. |
