Stetoscop Vineri, 10 septembrie 2010  

Cititi cel mai recent numar al revisteiAici gasiti numerele anterioareAbonamenteCe si unde se intampla in viata medicilorDocumentare medicalaForumRevista in format pdfDespre aceasta revista
Stetoscop


Nr. 69-70 » INTERRELATII PATOGENICE



Hepatita cu virus C
şi diabetul zaharat

Asist. Univ. Dr. Emilia Rusu, Conf. Univ. Dr. Gabriela Radulian, Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Cheţa



Infecţia hepatică cu virus C este o cauză majoră de morbiditate hepatică cronică, afectând aproximativ 3% din populaţia globului1,2. Prevalenţa diabetului zaharat (DZ) în special a celui tip 2 este în creştere, aratând că există 195 milioane persoane, iar previziunile pentru anul 2025 reprezinta aprox. 330 milioane. O asociere apidemiologică între cele două afecţiuni a fost descrisă prima dată de către Allison şi colab. în 1994 (însă pacienţ ii din cadrul lotului erau cu ciroză hepatică). În prezent această corelaţie este susţinută de numeroase studii clinice şi epidemiologice şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică. Patogeneza DZ aparut în cursul HVC este subiect de controversă. Printre mecanismele sugerate enumerăm: insulinorezistenţa şi hiperinsulinemia; degradarea functiei ?- celulare cu scăderea secreţiei de insulină; steatoza hepatică; prezenta inflamaţiei şi a citokinelor proinflamatorii; distrugerea autoimună a celulelor ?-pancreatice; supraîncarcarea cu fier, s.a.

Ţesutul adipos secretă adiponectina, leptina, rezistina - prin care acţionează la nivel hepatic, pancreatic, hipotalamic, muşchi scheletic, endoteliu - mediind numeroase procese metabolice3,4. Adipocitokinele modulează conţinutul lipidic intrahepatic şi insulinorezistenţa.
Adiponectina este cea mai abundentă proteina specific exprimată şi secretata de ţesutul adipos. Nivelul scăzut al adiponectinei poate fi implicat în patogenia steatozei, accelerând progresia fibrozei în HVC. Reducerea nivelelor de adiponectină în obezitatea abdominală modifică acţiunea insulinei la nivelul ţesuturilor periferice şi creşte activitatea citokinelor proinflamatorii TNF-?, IL6 (tumor necrosis factor ?, interleukinei 6).
Rezistina induce insulinorezistenţă la nivel hepatic, muscular şi de ţesut adipos. Nu există date în literatura de specialitate cu privire la nivelul rezistinei la pacientii cu HVC. Datele dintr-un studiu efectuat de Pagano C et al.5 la pacienţii cu
steatohepatită nonalcoolică au arătat că rezistina se corelează cu modificările necroinflamatorii.
Leptina este o proteină codificată de gena obezităţii, sintetizată şi eliberată în principal de ţesutul adipos, dar şi de celulele stelate hepatice. Într-un studiu efectuat de Oral Oncul şi colab.6 s-a observat că pacienţii cu HVC au hiperleptinemie şi asociază şi insulinorezistenţă. Leptinemia se corelează cu insulinemia ŕ jeun7,8 iar câteva studii clinice au relevat existenta unei corelatii pozitive între hiperleptimenie şi insulinorezistenţă 9.
Asocierea între inflamaţie şi insulinorezistenţă în patogeneza diabetului zaharat tip 2 este bine cunoscută9. Citokine - precum TNF-? ? tumor necrosis factor ? şi interleukina 6 - IL6 au fost corelate în populaţia generală cu riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 210, cât şi la pacienţii diabetici cu insulinorezistenţa.
Adipocitele reprezintă atât o sursă, cât şi simultan o ţintă tisulară a TNF-?.
TNF-? are un nivel crescut în serul pacientilor cu HVC jucând un rol important în insulinorezistenţă, in principal prin inhibarea activităţii receptorului insulinic- 1. Într-un studiu epidemiologic recent, Lecube şi colab. au demonstrat că pacienţii cu HVC fără diabet zaharat au parametrii ce caracterizeaza insulinorezistenţa mai mari, comparativ cu cei cu afectare hepatică de altă etiologie, în relaţie cu activarea TNF-? şi a nivelului crescut de IL-612.
TNF-?poate induce insulinorezistenţă prin diferite mecanisme; în
special, prin inhibarea fosforilării tirozinei de la nivelul receptorilor insulinei - aceasta conducând la alterarea acţiunii insulinei la nivelul ţesuturilor periferice şi hepatic. Semnalele TNF-? prin cel puţin doi receptori celulari de suprafaţă cunoscuţi (TNF R1 şi TNF R2) indică activarea sistemului TNF-? . S-au raportat valori crescute ale TNF-? şi ale receptorilor săi la pacienţii infectaţi cu HCV; în plus, concentraţ ii mari ale TNF R1 şi TNF R2 exista în strânsă legătură cu scorurile histologice ale lezării hepatocelulare şi ale gradului de inflamaţie la nivel hepatic. Mai mult, probele de biopsie hepatică de la pacienţi infectaţi HCV fără diabet au arătat anomalii semnificative în căile de semnalizare ale insulinei, care sunt frapant similare cu efectele TNF-?13.
IL6 este o citokină multifuncţ ională produsă de diferite tipuri celulare, inclusiv de către hepatocite; ea promovand insulinorezistenţ a prin inhibarea transcripţ iei GLUT4, IRS1. La indivizii sănătoşi IL6 a fost corelată cu riscul de a dezvolta diabet zaharat tip 2. La pacienţii infectaţi HCV, nivelurile IL6 au fost mai mari ca în populaţia sănătoasă şi corelate cu severitatea histologică a inflamaţiei14.
Tulburările metabolice şi steatoza hepatică la pacienţii cu HVC reprezinta cofactori în dezvoltarea complicaţiilor şi explică răspunsul deficitar la tratament15. Corelând aceste date se conturează ideea prin care controlul factorilor metabolici constituie factorul determinant în managementul HVC.


   

Pagina următoare »