Nu considerăm că spunem o mare filozofie
atunci cānd afirmăm că obezitatea
poate fi asociată cu numeroase tipuri de
neoplasme1. Īn Statele Unite ale Americii,
īn ultimele două decade, prevalenţa
obezităţii la populaţia adultă s-a dublat2.
Īn Europa, prevalenţa obezităţii prezintă o
creştere rapidă, īn special īn mediu
urban3.
Adenocarcinomul prostatic (ADKP) reprezintă
prima boală neoplazică din punct de vedere al incidenţ
ei īnālnită īn urologie. ADKP este a doua
cauză de moarte legată de cancer după cancerul
pulmonar la bărbaţi4.
Date recente din literatură sugerează că obezitatea
influenţează incidenţa, progresia şi mortalitatea
īn cancerul de prostată prin modificări
hormonale (homoni sexuali, hormoni derivaţi din
adipocite), prin insulinorezistenţă, prin creşterea
producţiei de mediatori ai inflamaţiei etc. Īn afara
acestor factori, la bărbaţii cu obezitate există dificultăţ
i īn diagnosticul ADKP deoarece au un
nivel seric scăzut de PSA şi un volum prostatic
mai mare.
Ţesutul adipos este unul dintre cele mai active
din punct de vedere hormonal şi metabolic putānd
fi considerat un adevărat organ endocrin5.
Obezitatea abdominală este determinantul major
al concentraţiei de testosteron liber, obezitatea
gluteală şi masa musculară influenţānd foarte
puţin concentraţia acestuia. La nivelul ţesutului
adipos activitatea aromatazei este crescută, astfel
androgenul se transformă īn estrogen care,
prin feed-back negativ, determină scăderea LH
(lutein hormon) ce va conduce la scăderea testosteronului;
mai sunt implicaţi şi alţi factori precum
insulina, leptina. Scăderea concentraţiei de
testosteron determină creşterea adipozităţii şi
scăderea masei musculare ceea ce īntreţine fenomenul.
Rolul exact al androgenilor īn dezvoltarea ADKP
rămāne neclar; aproape toate studiile prospective
nu au găsit o legătură semnificativă statistic
īntre nivelul prediagnostic al testosteronului
seric şi riscul apariţiei ADKP6. Testosteronul in- |
 |
duce diferenţierea normală a epiteliului
prostatic; este posibil ca
nivelul scăzut de testosteron să
influenţeze diferenţierea tumorală.
Unele studii au arătat că
scăderea nivelului de testosteron
seric este asociată cu un cancer
de prostată mai avansat şi cu o
diferenţiere tumorală slabă la
prezentarea pacienţilor6,7. Este
posibil ca nivelul scăzut de testosteron
liber la bărbaţii obezi să-
i predispună la dezvoltarea unui
cancer de prostată mai puţin diferenţ
iat şi diagnosticarea īn stadii
mai avansate ceea ce ar
explica mortalitatea mai crescută
īn rāndul acestora.
Obezitatea este asociată şi cu
alte tulburări hormonale;
creşterea nivelului de estrogen,
insulină, insulin-like growth factor-
1 - (IFG-1) şi leptină şi
scăderea concentraţiei de adiponectină.
Nivelul crescut de estrogen poate
contribui la creşterea incidenţei
formelor mai agresive de cancer
prostatic. Īn acest sens există
studii pe animale de laborator la
care administarea de estrogen
determină ADKP. Mai mult, īntrun
studiu placebo-controlat de
fază II prin administarea unui blocant
al receptorilor ? de estrogen
s-a obţinut reducerea riscului de
ADKP8.
Pacienţii obezi au de asemenea
un nivel seric crescut de insulină.
Unele studii au arătat că sindromul
metabolic9, nivelul seric al
insulinei10, nivelul glicemiei plasmatice
ą jeun11, insulinorezistenţ
a12, dieta bogată īn glucide cu
index glicemic mare13, polimorfismul
genei insulinei14 pot fi asociate |
|
cu creşterea riscului de cancer
de prostată.
IGF-1 este o polipeptidă care stimulează
creşterea īn vitro a liniilor
celulare din cancerul de
prostată androgen-sensibile şi
adrogen-independente15. Trei
metaanalize au arătat că nivelul
crescut de IGF-1 se asociază cu
creşterea riscului de ADKP16, 17, 18.
Leptina, hormon produs de către
adipocite, se găseşte īn cantitate
mare la bărbaţii obezi. Īn vitro,
leptina stimulează creşterea linior
celulare androgen-independente
dar nu şi a celor
androgen-sensibile19. Studiile pe
subiecţi umani au rezultate
contradictorii dar se pare că hiperleptinemia
se asociază cu
cancer de prostată mai avansat şi
cu răspuns slab la tratamentul
hormonal.
Obezitatea se asociază cu
scăderea nivelului seric al adiponectinei,
de asemenea produsă
de adipocite. Rolul adiponectinei
īn cancer este puţin studiat īnsă
se pare că are proprietăţi antiangiogene
şi sunt necesare studii
suplimentare pentru a clarifica
această relaţie.
De asemenea obezitatea este
asociată cu creşterea producţiei
de mediatori ai inflamaţiei şi procesul
inflamator poate fi implicat
īn dezvoltarea cancerului de
prostată20.
Producţia de antigen specific
prostatic (PSA) este sub control
androgenic ceea ce ar putea sugera
că obezitatea este asociată
cu un nivel scăzut de PSA. Īn
acest sens Baillargeon J. şi colaboratorii21
au stabilit un factor de
corecţie pentru PSA; astfel pentru |
