rezonanţa magnetică. Astfel, ghidul ASE de
cuantificare a cavităţilor cardiace citează pentru
modificarea fracţională a ariei un indice de corelare
r = 0.88 cu RMN şi o consideră o metodă simplă
pentru estimarea fracţiei de ejecţie a VD şi dovedită
a avea importanţă prognostică. Cu toate acestea
reproductibilitatea metodei are de suferit prin
imposibilitatea determinării cu acurateţe a |
 |
endocardului la un număr
important de pacienţi.
Cea mai simplă, mai utilizată şi
probabil cea mai studiată metodă
de evaluare a fracţiei de ejecţie
este măsurarea deplasării sistolice
către apex a inelului tricuspidian -
TAPSE, valoarea dovedită a fi
reproductibilă, foarte valoroasă în
stabilirea prognosticului şi
excelent corelată cu cea obţinută
prin imagistică nucleară.
Determinarea TAPSE se realizează
din A4C, plasând cursorul de mod
M la nivelul inelului tricuspidian
lateral şi obţinând înregistrarea în
domeniul timp a mişcării acestuia
faţă de apex, pe care se măsoară
pe un ecou liniar ce poate fi
urmărit atât în sistolă cât şi în
diastolă diferenţa maximă dintre
cele 2 momente ale ciclului
cardiac. Normal, valoarea trebuie
să depăşească 20 mm -
corespunzător unei FEVD > 50%,
fiecare 5 mm în minus faţă de
aceasta traducându-se într-o
reducere cu 10% a fracţiei de
ejecţie, astfel că la TAPSE = 5 mm,
FEVD = 20% (Figura 2).
Se evaluează vizual în mod 2D
mobilitatea valvei tricuspide,
stenoza tricuspidiană (rară) fiind
în mod obişnuit de etiologie
reumatismală (întotdeauna
însoţită de afectare mitrală) şi în
mod excepţional determinată de
sindrom carcinoid, afectare
congenitală sau funcţională - prin
tumori, trombi sau vegetaţii ce
obstruează orificiul valvular.
Următoarea etapă este
investigarea prezenţei, severităţii
şi etiologiei regurgitării
tricuspidiene (ITr), ce trebuie
observată şi evaluată şi în
secţiunile PSAx la baza marilor
vase şi secţiunea dedicată pentru
tractul de intrare al VD, dar de
obicei A4C oferă ecocar dio -
grafistului o imagine su pe rioară.
Pentru aceasta, se foloseşte un
sector de examinare 2D cât mai
îngust şi deasemenea o fereastră
Doppler color cât mai îngustă |
|
pentru a maximiza frame-rate-ul şi
implicit calitatea imaginii. La mai
mult de 70% din normali se poate
decela un jet de ITr uşoară, subţire
şi extins foarte puţin în AD, uneori
orientat către septul interatrial. Cu
cât jetul pătrunde mai mult în AD
şi cu cât suprafaţa sa este mai
mare, cu atât regurgitarea este
mai severă; la fel ca la regurgitarea
mitrală trebuie ţinut cont de faptul
că jeturile centrale pot părea mai
mari decât jeturi excentrice mai
severe. Întrucât dificultatea
principală constă în diferenţierea
insufi cienţei tricuspidiene
moderate de cea severă,
caracteristicile aces teia din urmă
trebuie cunoscute: (1) aria jetului
(la o limita Nyquist de 50 - 60
cm/s) > 10 cm2 - criteriu invalid
pentru jeturile excentrice, (2) vena
contracta (la o limita Nyquist de
50 - 60 cm/s) > 0.7 mm, (3) raza
PISA > 0.9 mm (cu modificarea
baseline-ului pentru o limită
Nyquist de 28 cm/s) (Figura 3, 4).
Un element esenţial ce orientează
cuantificarea înainte de
examinarea Doppler color este
acela că o regurgitare
tricuspidiană cronică severă se
însoţeşte întotdeauna de dilatarea
AD şi/sau VD, dimensiunile
normale ale cordului drept
excluzând practic acest
diagnostic. Insuficienţa
tricuspidiană este de cele mai
multe ori secundară - prin
dilatare de inel valvular generată
la rândul său în principal de
hipertensiunea pulmonară de
orice cauză (mai puţin frecvent de
cardiomiopatii cu implicarea VD,
infarct de VD) şi mai rar produsă
prin afectare valvulară primară:
reumatismală, defect congenital,
prolaps (în cadrul sindromului de
afectare valvulară mixomatoasă),
endocardită infecţioasă, ruptură
traumatică de cordaj, sindrom
carcinoid, fibroelastoză
miocardică. O altă cauză de
regurgitare este prezenţa unei
sonde de stimulare în VD. |
