Un pericol puţin
cunoscut la noi!
DR. LUPAŞCU DANIELA
MEDIC PRIMAR EPIDEMIOLOG
|
 |
cum mâlul de pe malul bălţilor,
solul umed din locurile de excavaţie
şi solul de sub stratul de
zăpadă sau de gheaţă, din zonele
cu climat rece. Din pământul ghivecilor
cu flori a fost izolată Legionella
longbeach.
Căi şi mecanisme
de transmitere
Studii epidemiologice au
arătat că transmiterea legionelelor
se face în principal pe cale
aeriană, prin inhalarea aerosolilor
de apă contaminată proveniţi
din surse din mediul
ambiant. Numeroase studii au
demonstrat că turnurile de
răcire şi condensatorii de evaporare
ai instalaţiilor de aer
condiţionat au servit drept
surse de aerosoli contaminaţi
cu Legionella în multe epidemii
[1,3,6,9]. O mare proporţie a
acestor dispozitive conţin apă
contaminată cu Legionella. Aerosolii
din aceste dispozitive pot
fi inhalaţi direct sau pot trece în
sistemul de ventilaţie a unei
clădiri şi pot fi inhalaţi de
lucrătorii din acea clădire [5].
Legionelele pot fi purtate
prin aerosolii din turnurile de
răcire la distanţe de până la 1-2
mile = 1,6 - 3,2 km [1]. Anumite
condiţii climatice, ca umiditatea
crescută, prelungesc viabilitatea
legionelelor în aerosoli, jucând
un rol important în transmiterea
bolii. A mai fost descrisă ca şi
modalitate de infectare trecerea
prin zone cu aerosoli (încăperi
cu fântâni arteziene, magazine
de fructe şi legume dotate cu
instalaţii de pulverizare a apei).
Studii epidemiologice au
evidenţiat posibilitatea infectării
cu Legionella pneumophila
atât în unităţi hoteliere cât
şi spitaliceşti prin intermediul
reţelei de apă potabilă [22].
Este unanim recunoscut
până în prezent, că în spital
există posibilitatea transmiterii
infecţiei cu Legionella pe cale ae- |
Este bacteria bolii legionarilor (Legionnaire"'"s
disease bacterium) descoperită în ianuarie
1977 de către Mac Dade şi colaboratorii
de la Centrul de Control al Bolilor din Atlanta
[19]. Importanţa medicală a genului Legionella
a fost recunoscută pentru prima dată după o
epidemie severă de pneumonie, apărută în
vara anului 1976, printre participanţii la
Convenţia Legiunii Americane, ce s-a
desfăşurat în complexul hotelier Bellevue Stratford
din centrul Philadelphiei (Pennsylvania-
SUA) [4, 10].
Epidemia de origine iniţial necunoscută, a
fost denumită de presă "boala legionarilor",denumire
ce ulterior a fost preluată şi de lumea
medicală. Bacteria ,, bolii legionarilor " a fost
denumită ulterior ştiinţific Legionella pneumophila.[
7]. Legioneloza a fost identificată
iniţial în S.U.A. în 1976 şi ulterior în multe părţi
ale lumii: America de Nord şi de Sud, Europa,
Asia, Africa şi Australia. Nu există date complete
asupra incidenţei infecţiilor cu Legionella
la nivel mondial, deoarece unele ţări nu posedă
sisteme de supraveghere activă a acesteia.
Cele mai multe date privind infecţiile cu Legionella
vin de la ţări din regiunile temperate.
Au fost identificate însă şi în ţările tropicale cazuri
de îmbolnăviri cu Legionella, acolo unde
s-au putut efectua testări [2,17]. În S.U.A., incidenţa
cazurilor raportate de legioneloză variază
de la un stat la altul, rate ridicate ale
infecţiei fiind observate în anumite state nordice
[18]. În Europa au fost raportate un număr
de 5903 de cazuri de legioneloză până în anul
2006 inclusiv (tabelul 1), conform raportului
elaborat de Grupul de lucru european pentru
infecţiile cu Legionella (EWGLI), prin cumularea
datelor raportate de 31 de ţări europene
[120].
Distribuţia geografică a celor 5903 de cazuri
de legioneloză raportate de ţările europene
până în 2007 este pre - zentată mai jos
(tabelul 1). Ţările care au raportat cele mai
multe cazuri de legioneloză sunt: |
|
Sursa de infecţie
Bacterie acvatică mezofilă,
Legionella trăieşte şi se multiplică
în principal în mediul acvatic.
Mediile acvatice naturale
(apele de suprafaţă, apele termale
şi apele minerale) conţin
un număr redus de legionele.
Din mediile acvatice naturale legionelele
trec în mediile acvatice
artificiale (reţele de
distribuţie a apei, turnurile de
răcire care utilizează evaporarea
apei pentru îndepărtarea căldurii,
piscine, bazine de inot, jacuzzi,
fântâni arteziene, in stalaţii
de pulverizare a apei din pieţe
de legume, instalaţiile de umidificare
ale climatizoarelor).
Fiind paraziţi intracelulari,
pot parazita protozoarele întâlnite
în mediul acvatic natural şi
artificial, ceea ce le permite să
supravieţuiască şi să reziste la
acţiunea biocidelor.
În sursele naturale de apă
prezenţa legionelelor este în
concentraţii mai mici [14,23], dar
în sistemele de apă construite de
oameni, în anumite circumstanţe
favorizante, concentraţia legionelelor
creşte [11]. Mai rar au fost
izolate legionele din medii pre- |
|
| | | |
Pagina următoare » |
|
