Reacţiile adverse medicamentoase
constitue o problemă
deosebită a practicii medicale
regăsindu-se în creşterea morbidităţii
şi în costurile suplimentare
ale terapiei. Clasificarea
acestor reacţii este adeseori dificil
de realizat în lipsa cunoaşterii
mecanismelor care
stau la baza lor.
Din considerente practice
se identifică două categorii
de reacţii adverse medicamentoase:
- reacţii care apar la majoritatea
indivizilor la doze terapeutice
sau supraterapeutice,
sunt calitativ legate de efectele
farmacologice cunoscute ale
medicamentului dar cantitativ
anormale, sunt predictibile
(reacţii de tip A)
- reacţii care apar la o minoritate
de pacienţi la doze subterapeutice,
de cele mai multe ori
sunt atāt calitativ şi cantitativ
anormale faţă de efectele farmacologice
cunoscute ale medicamentului,
sunt impre dictibile
(reacţii de tip B).
Reacţiile de tip B sunt acelea
care pot fi încadrate, datorită
carateristicilor lor enunţate, în
categoria reacţiilor de hipersensibilitate.
În teritoriul acestor
acestor reacţii de hiper -
sensibilitate se găseşte subgrupul
alergiilor medicamentose
care sunt definite ca reacţii cu
mediere imună prin unul din |
 |
mecanismele descrise de Gell şi
Coombs.
Cele mai multe reacţii adverse
medicamentoase sunt
cele de tip A, cu o prevalenţă relativă
din totalitatea administrărilor
de aproximativ 10%.
Reacţiile de hipersensibilitate
reprezintă
aproximativ
10% din totalul
reacţiilor adverse
medicamentoase.
Se observă, aşadar, că reacţiile de intoleranţă, deşi încadrate
în grupul B au urmă -
toarele caracteristici:
- din punct de vedere calitativ,
reproduc efectele farmacologice
cunoscute ale medi -
camentului
- unori pot fi doză dependente
(aşa cum vom vedea în
cazul aspirinei)
- sunt reacţii de hipersensibilitate
pentru că apar la un
număr mic de pacienţi
- sunt imprevizibile.
Reacţiile de intoleranţă şi
cele idiosincrazice sunt denumite
uneori în uzanţa clinică
reacţii pseudoalergice pentru
că, deşi nu au un mecanism
imun mediat precum cele alergice,
totuşi reproduc un tablou
clinic similar acestora. |
|
Aspirina, la fel ca şi alte antiiflamatoare ne -
steroidiene (AINS) sunt frecvent folosite în
practica medicală curentă iar efectele adverse
întālnite nu sunt rare.
În tabelul 3 sunt enumerate o parte din
efectele adverse cele mai comune ale aspirinei.
În coloana din dreapta sunt trecute acele
efecte la care un mecanism imun (care să implice
în varii proporţii participarea elementelor
celulare şi umorale ale sistemului imun: limfocite
T şi B specific sensibilizate, eozinofile, mastocite,
bazofile, imunoglobuline, com ponente
ale complementului, celule dendritice) este
foarte probabilă.
În coloana din stānga se află efecte adverse
în care un rol major îl joacă acelaşi mecanism
care este implicat în producerea efectelor farmacologice
cu rol terapeutic (analgezic, antialgic,
antipiretic): inhibiţia ciclooxigenazelor
(COX) din calea de metabolizare a acidului arahidonic.
Se observă că urticaria şi angioedemul pot
apărea prin ambele mecanisme.
Într-un studiu recent efectuat în Statele
Unite ale Americii şi publicat în martie 2008 în
European Respiratory Journal arată că prevalenţa
astmului bronşic în această ţară este de
5% iar aproximativ 56% dintre pacienţi sunt
atopici ( componenta alergică a astmului este
semnificativă clinic). Restul pacienţilor au, prin
urmare, astm nonalergic, în care participarea
unei componente alergice este nesemnificativă.
Printre aceştia din urmă se află şi pacienţii
cu astm bronşic indus de aspirină (AIA).
AIA se suprapune într-o oarecare măsură
peste noţiunea de astm intrinsec. |
