Stetoscop Vineri, 19 martie 2010  

Cititi cel mai recent numar al revisteiAici gasiti numerele anterioareAbonamenteCe si unde se intampla in viata medicilorDocumentare medicalaForumRevista in format pdfDespre aceasta revista
Stetoscop


Nr. 84-85 » CAZ CLINIC



Degenerescenţa walleriană
în sistemul nervos central
- prezentare de caz


ANAMARIA DRAGOMIRESCU, SIMONA PETRESCU, GABRIELA VULPE, CRISTINA PANEA
CLINICA DE NEUROLOGIE A SPITALULUI UNIVERSITAR DE URGENŢĂ ELIAS BUCUREŞTI




Degenerescenţa walleriană după un accident vascular ischemic cerebral este un fenomen cunoscut, ce urmează un pattern temporal stereotip. Pentru a identifica mai rapid apariţia acestui fenomen post accident vascular cerebral, evidenţiabil în mod uzual la 4 săptămāni cu ajutorul secvenţelor convenţionale de imagistică prin rezonanţă magnetică, se pot utiliza secvenţele de difuzie: diffusion tensor imaging (DTI) care arată modificări la cateva zile după accidentul vascular cerebral, la nivelul tractului piramidal.

axolemale, prin procesul de ghidare (emitere de înmuguriri regenerative = sprouting); astfel nervul se poate reface. Procesul este posibil în sistemul nervos periferic datorită prezenţei celulelor Schwann, care secretă factori de creştere specifici.
Oligodendrocitele din sistemul nervos central par a nu avea această proprietate. Această regenerare este mult mai lentă la nivelul sistemului nervos central decāt în sistemul nervos periferic.

Spre deosebire de celulele Schwann, oligodendrocitele necesită semnale axonale pentru supravieţuire; oligodendrocitele care pierd contactul cu axonul suferă procesul de moarte programată (apoptoză) sau rămān inactive. Astfel este încetinit procesul de îndepărtare a resturilor de mielină, factorii de creştere nu sunt prezenţi la nivelul axonului proximal, cicatricea glială se formează rapid în aşa fel încāt regenerarea axonală este foarte dificilă.
Degenerarea walleriană apare tardiv în sistemul nervos central comparativ cu sistemul nervos periferic datorită diferenţei în clearance-ul mielinei la nivelul celor două sisteme şi nu datorită întārzierii în degenerescenţa axonală.
Degenerescenţa walleriană (cunoscută şi sub denumirea de degenerescenţa anterogradă) este un proces degenerativ ce apare la nivelul unei fibre nervoase lezate, însoţit de degenerarea cilindrului distal de locul afectat (a fost descris prima dată de către medicul englez A. V. Waller 1818 - 1870).
Degenerescenţa walleriană apare după o afectare axonală a neuronilor atāt la nivelul sistemului nervos periferic cāt şi la nivelul sistemului nervos central. Se produce distal de locul leziunii la aproximativ 24 de ore de la debut. După leziune, scheletul axonal se dezintegrează şi membrana axonului se rupe, iar degenerarea axonală este urmată de degradarea tecii de mielina şi infiltrare de macrofage.
Mielina reprezintă o membrană fosfolipidică ce inconjură axonul; este produsă de către celulele Schwann în sistemul nervos periferic şi de către oligodendrocite în sistemul nervos central.
Clearence-ul resturilor de mielină este diferit în sistemul nervos central şi sistemul ner-
vos periferic. La nivelul sistemului nervos periferic este mult mai rapid şi eficient datorită celulelor Schwann pe de o parte şi a permeabilităţii crescute a endoteliului vascular pe de altă parte. În primele zile de la leziune, celulele Schwann îndepărtează resturile de mielină, ulterior sunt atrase macrofagele prin eliberarea de citokine şi chemochine. Activitatea macrofagelor este maximă la trei săptămāni de la leziune. Macrofagele şi celulele Schwann au rolul de a îndepărta resturile celulare rezultate în urma degradării. Secţionarea unui nerv produce pierderea de axoplasma şi mielina în timp ce axolema rămāne intactă un timp şi chirurgical se pot uni cele două secţiuni


   

Pagina următoare »