 |
|
 |
|



|
Degenerescenţa walleriană
în sistemul nervos central
- prezentare de caz
ANAMARIA DRAGOMIRESCU, SIMONA PETRESCU, GABRIELA VULPE, CRISTINA PANEA
CLINICA DE NEUROLOGIE A SPITALULUI UNIVERSITAR DE URGENŢĂ ELIAS BUCUREŞTI
|
Degenerescenţa walleriană după un accident vascular
ischemic cerebral este un fenomen cunoscut, ce
urmează un pattern temporal stereotip. Pentru a
identifica mai rapid apariţia acestui fenomen post accident
vascular cerebral, evidenţiabil în mod uzual la
4 săptămāni cu ajutorul secvenţelor convenţionale de
imagistică prin rezonanţă magnetică, se pot utiliza
secvenţele de difuzie: diffusion tensor imaging (DTI)
care arată modificări la cateva zile după accidentul
vascular cerebral, la nivelul tractului piramidal.
|
 |
axolemale,
prin procesul de ghidare
(emitere de înmuguriri regenerative
= sprouting); astfel
nervul se poate reface. Procesul
este posibil în sistemul nervos
periferic datorită prezenţei celulelor
Schwann, care secretă
factori de creştere specifici.
Oligodendrocitele din sistemul
nervos central par a nu
avea această proprietate.
Această regenerare este mult
mai lentă la nivelul sistemului
nervos central decāt în sistemul
nervos periferic.
Spre deosebire de celulele
Schwann, oligodendrocitele necesită
semnale axonale pentru
supravieţuire; oligodendrocitele
care pierd contactul cu axonul
suferă procesul de moarte
programată (apoptoză) sau
rămān inactive. Astfel este încetinit
procesul de îndepărtare a
resturilor de mielină, factorii de
creştere nu sunt prezenţi la nivelul
axonului proximal, cicatricea
glială se formează rapid în
aşa fel încāt regenerarea axonală
este foarte dificilă.
Degenerarea walleriană
apare tardiv în sistemul nervos
central comparativ cu sistemul
nervos periferic datorită diferenţei
în clearance-ul mielinei la
nivelul celor două sisteme şi nu
datorită întārzierii în degenerescenţa
axonală. |
Degenerescenţa walleriană (cunoscută şi
sub denumirea de degenerescenţa anterogradă)
este un proces degenerativ ce apare la
nivelul unei fibre nervoase lezate, însoţit de degenerarea
cilindrului distal de locul afectat (a
fost descris prima dată de către medicul englez
A. V. Waller 1818 - 1870).
Degenerescenţa walleriană apare după o
afectare axonală a neuronilor atāt la nivelul sistemului
nervos periferic cāt şi la nivelul sistemului
nervos central. Se produce distal de locul
leziunii la aproximativ 24 de ore de la debut.
După leziune, scheletul axonal se dezintegrează
şi membrana axonului se rupe, iar degenerarea
axonală este urmată de degradarea
tecii de mielina şi infiltrare de macrofage.
Mielina reprezintă o membrană fosfolipidică
ce inconjură axonul; este produsă de către
celulele Schwann în sistemul nervos periferic
şi de către oligodendrocite în sistemul nervos
central.
Clearence-ul resturilor de mielină este diferit
în sistemul nervos central şi sistemul ner-
|
 |
vos periferic. La nivelul sistemului
nervos periferic este mult
mai rapid şi eficient datorită celulelor
Schwann pe de o parte şi
a permeabilităţii crescute a endoteliului
vascular pe de altă
parte. În primele zile de la leziune,
celulele Schwann îndepărtează
resturile de mielină,
ulterior sunt atrase macrofagele
prin eliberarea de citokine şi
chemochine. Activitatea macrofagelor
este maximă la trei
săptămāni de la leziune.
Macrofagele şi celulele
Schwann au rolul de a îndepărta
resturile celulare rezultate
în urma degradării.
Secţionarea unui nerv produce
pierderea de axoplasma şi mielina
în timp ce axolema rămāne
intactă un timp şi chirurgical se
pot uni cele două secţiuni |
 |
| | | |
Pagina următoare » |
|
 |
|
 |
 |