Sindromul Alagille (AGS) este o afecţiune multisistemică
cu ereditate autozomal dominantă. Manifestările
majore ale AGS sun colelitiaza, defecte
cardiace, embriotoxon posterior ocular, dismorfism
facial particular şi anomalii vertebrale caracteristice,
posibil anomalii renale şi ale sistemului nervos.
Prevalenţa sindromului raportat la afectarea hepatică
neonatală este estimată la 1:70 000 de nou născuţi
vii dar este cu siguranţă mai mare dacă se iau în
calcul şi celelalte elemente diagnostice.
|
 |
intrahepatic
poate apare şi în: deficienţa
de alfa 1 antitripsină, hipopituitarism,
fibroza chistică,
sindrom Down, embriofetopatia
cu citomegalovirus, rubeola
congenitală, sifilisul congenital,
sindrom Zellweger, sindrom Ivemark.
De asemenea trebuiesc excluse:
colestaza intrahepatică
familială progresivă cu ereditate
autozomal recesivă (sindromul
Byler), colestaza intrahepatică recurentă
benignă. Anomalii similare
ale sistemului vascular
pulmonar se pot întâlni în sindromul
Noonan, neurofibromatoza
tip 1, sindromul Leopard,
sindromul Williams. Deleţia
22q11.2 trebuie considerată referitor
la anomaliile vasculare similare,
anomaliile vertebrale şi
retardul de creştere.
Diagnosticul de sindrom Alagille
trebuie considerat pe criterii
clinice. Testele moleculare de
confirmare a mutaţiei din gena
JAG1 nu se recomandă de rutină
dar se aplică în elucidarea cazurilor
atipice şi pentru diagnosticul
prenatal. Mutaţiile din gena JAG1
sunt distribuite de-alungul genei
şi nu s-au identificat regiuni critice
mutaţionale. Nu există o corelaţie
genotip - fenotip în cazul
pacienţilor cu sindrom AGS. O
parte din pacienţii cu mutaţii în
gena JAG1 nu au manifestări hepatice
detectabile, doar manifestări
cardiace, sugerând că
inima este mult mai senzitivă la
dozajul JAG1 comparativ cu ficatul.
Spectrul mutaţional este variabil,
de la mutaţii nonsense,
frameshift, missense până la
deleţia completă a genei sau microdeleţia
regiunii critice 20p12.
Asocierea deficienţelor psihoso- |
50-70% din cazuri apar prin mutaţii de novo
în gena JAG1 localizată pe cromozomul 20p12.
70% din indivizii cu criterii clinice de diagnostic
au mutaţii în această genă. Pacienţii cu fenotip
sever pot avea microdeleţii 20p12 care cuprind
întreaga gena JAG1 şi alte gene.
Sindromul se caracterizează printr-o mare
variabilitate clinică (tabel 1), chiar printre membrii
afectaţi ai aceleaşi familii. Pacienţii cu afectare
hepatică severă şi cei cu afectare cardiacă
sunt adesea diagnosticaţi în perioada de sugar.
Cei cu manifestări subclinice sau moderate hepatice
pot fi diagnosticaţi doar tardiv. Mortalitatea
prin sindrom AGS este de aproximativ
10-20%, cu egală contribuţie a afectării hepatice
şi cardiace.
Afectarea hepatică se manifestă clinic frecvent
în primele trei luni de viaţă, variind de la colestază
moderată, icter prin hiperbilirubinemie
conjugată, prurit până la insuficienţă hepatică
progresivă. Creşte concentraţia serică a acizilor
biliari, fosfataza alcalină, gamma glutamil transpeptidaza,
trigliceridele şi aminotransferaza.
Sunt crescute concentraţiile serice ale acizilor biliari,
fosfatazei alcaline precum si lipidele serice.
Colelitiaza se manifestă prin prurit, retard de
creştere, chiar xantoame în cazurile severe. Biopsia
hepatică arată absenţa ductelor biliare intrahepatice.
La nou născut se poate evidenţia o
proliferare ductală, în special în prezenţa in- |
|
flamaţiei. 15% din pacienţi necesită
transplant hepatic datorită
cirozei progresive şi a insuficienţei
hepatice. Nu se poate
aprecia predictiv intervalul în
care un nou născut afectat evoluează
spre stadiul final al
afectării hepatice.
Afectarea cardiacă este de
asemenea variabilă, spectrul
anomaliilor cuprinzând stenoză
arterială pulmonară periferică,
coarctaţie de aortă, tetralogie
Fallot, defect de sept atrial, defect
de sept ventricular, hipoplazie
ventriculară stângă.
Datorită expresivităţii variabile
diagnosticul pozitiv trebuie
considerat şi la indivizii care nu
prezintă toate criteriile de diagnostic
dar au rude afectate.
Sindromul AGS trebuie diferenţiat
de alte entităţi clinice care
se caracterizează prin hiperbilirubinemie
şi anomalii cardiace
congenitale. Diferenţierea dintre
colestaza hepatică şi cea extrahepatică
necesită examinare
ecografică hepatică, biopsie hepatică.
Absenţa ductului biliar |
|
| |
| |
Pagina următoare » |
|
