Evaluarea gradului de fibroză hepatică este
imperios necesară în hepatopatiile cronice
pentru stadializare, precum şi în vederea stabilirii
prognosticului şi a conduitei terapeutice.
Biopsia hepatică a fost pentru prima dată
introdusă în practică în 1883 de către P.Ehrlich
în încercarea de a determina gradul încărcării
hepatice cu glicogen la pacienţii diabetici.
Odată cu folosirea de către G.Menghini a tehnicii
"one-second needle" în 1958 şi după introducerea
ulterioară a sistemelor automate de
tip "gun", biopsia hepatică devine o metodă
larg răspāndită. Utilizarea ghidajului ultrasonografic
face ca această metodă invazivă să fie |
 |
mai sigură, fiind considerată
"standardul de aur" în evaluarea
gradului fibrozei din afecţiunile
hepatice. Cuantificarea gradului
fibrozei hepatice se face cu utilizarea
unuia dintre scorurile
histologice: Knodell (1981),
Scheuer (1991), Metavir (1994),
Ishak (1995).
Cu toate acestea, biopsia
hepatică percutană nu este lipsită
de riscuri, rata cumulată de
complicaţii grave după puncţie |
|
fiind cuprinsă între 1% şi 5%
(vezi tabel 1). In plus, prin biopsie
hepatică este evaluată
numai a 50000-a parte a volumului
hepatic şi trebuie luată în
calcul heterogenitatea leziunilor
din cadrul afectării cronice
hepatice. La biopsia hepatică se
obţin fragmente cu o lungime
cuprinsă între 1cm şi 4cm, fiind
considerate relevante fragmentele
de cel puţin 2,5cm şi care
cuprind cel puţin 8 spaţii porte;
astfel, multe dintre fragmentele
obţinute prin biopsie hepatică
sunt necorespunzătoare. Alături
de aceste aspecte, costul ridicat,
contraindicaţiile (vezi tabel 2) şi
disconfortul semnificativ resimţit
de pacient, au determinat
căutarea unor noi metode de
cuantificare a fibrozei în hepatopatiile
cronice.
Tulburări de coagulare
(INR>1,6)
trombocitopenie
(<100000/mm3)
ascită (se preferă abord
transjugular)
hemangiom hepatic
chist hidatic hepatic
pacient necooperant
Tabel 2. Contraindicaţii biopsie
hepatică |
