Clinica de Cardiologie Medicală a Institutului de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" Iași

18 septembrie 2019

AUTOR

Dr. Cristian Stătescu 

 

Despre Clinica de Cardiologie – date concret​e

Secția clinică de Cardiologie Medicală este parte integrantă, încă de la momentul înființării, din structura aprobată a Institutului de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. George I.M. Georgescu" Iași. IBCV este o instituţie medicală publicǎ terțiară de importanţǎ regionalǎ, clasificatǎ în funcţie de competenţǎ la categoria I M, care asigură asistenţă sanitară din anul 1995 și care în acest moment are o capacitate de 130 paturi. Dintre acestea, Clinica de Cardiologie medicală dispune de 80 paturi, din care 22 distribuite în Unitatea de Supraveghere și Tratament a pacientului Coronarian Critic (USTACC). Institutul oferă servicii medicale clinice în regim de spitalizare continuă, acuți, și spitalizare de zi dedicate specialităților cardiologie, cardiologie intervențională, electrofiziologie și chirurgie cardiovasculară pentru aproximativ 29.000 pacienți anual. 

Obiectul specific de activitate al Clinicii de Cardiologie îl constituie diagnosticul și tratamentul complex, multidisciplinar, al pacienților cu afecțiuni cardiovasculare peste care se suprapune desfășurarea activității didactice, științifice și de cercetare în domeniu. Conceptul de calitate a serviciilor medicale oferite de Clinica de Cardiologie din cadrul IBCV întrunește cele trei condiţii fundamentale necesare: calitatea profesionalǎ prin resursa umană, așteptǎrile pacientului prin servicii de excelență și managementul intern al calitǎţii. 

Clinica de Cardiologie medicală din cadrul IBCV deservește populația a 8 judeţe, respectiv întreaga regiune de Nord­Est a României (4,2 milioane persoane, adică 21% din populaţia țării) oferind proceduri diagnostice și terapeutice care nu se regăsesc în alte spitale de profil din Moldova, prin dezvoltarea și punerea în aplicare a Programelor Naționale de Sănătate ale Ministerului Sănătății. 

Grav afectată de incendiul devastator din aprilie 2018, alături de celelalte secții ale Institutului, Clinica de Cardiologie a trebuit să își redistribuie activitatea USTACC­ului, iar cu sprijinul și sacrificiul uneori al întregii echipe de cadre medicale și respectiv personal auxiliar a reușit să continue oferirea de servicii medicale la aceleași standarde, ba chiar crescând volumul de activitate prestată pentru a putea menține contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. 

Gânduri ca Șef al Secției de Cardiologie și Planuri de viitor 

Poziția în care mă aflu acum este una deloc comodă sau de invidiat și am considerat­o de la început ca pe o provocare personală. Am știut că pornesc având alături de mine o echipă tânără, motivată, cardiologi profesioniști de excepție, cu gândul la Profesor Dr. George I.M. Georgescu al cărui model și amprentă se regăsește în fiecare dintre noi, oameni pe care i­am simțit aproape și pentru care dorința de schimbare a reprezentat un deziderat. 

Sunt conștient că în acest parcurs pe care mi­l propun vor fi momente ușoare și momente grele, când alături de echipă vor fi perioade în care vom face lucruri noi ce ne vor captiva atenția și astfel motivația va veni de la sine, dar vor fi și perioade în care ceea ce părea clar până la un punct, nu va mai fi la fel de clar, și vom fi nevoiți să găsim împreună resursele de a merge mai departe. 

Refacerea Clinicii de Cardiologie și aducerea ei la standardele și normele europene impuse de acreditarea națională a spitalelor este unul dintre proiectele pe care îmi propun să îl realizez folosindumă de toate mijloacele pe care le pot accesa. Și pentru ca lucrurile să nu fie tocmai simple, Unitatea de Supraveghere și Tratament a pacienților Coronarienei Critici (USTACC), este unul din compartimentele clinicii, dezafectate de incendiul care a devastat Institutul în aprilie 2018. 

De asemenea, în calitate de coordonator al activității didactice și al rezidenților de cardiologie din acest centru de pregătire, doresc să continui o Școală de Cardiologie de tradiție, cu sprijinul colegilor atât din învățământ cât și din rețeaua sanitară, să selectăm oameni noi pe care să îi promovăm pe criteriul calității umane, profesionale și de cercetare. 

Nu îmi doresc să fiu prietenul și nici fratele vreunuia dintre cei pe care îi coordonez. E posibil ca unii dintre noi să dezvoltăm relații de prietenie, e posibil să nu, mai puțin contează asta. Ce urmăresc eu cu fiecare e ceva la fel de valoros, poate și mai valoros, și anume relații profesionale de încredere bazate pe demnitate și respect reciproc. Suntem o echipă și ne bazăm pe încredere. 

Îmi place să câștig. Perfor manța contează și atunci când tragem linie trebuie să fim pe plus. Îmi place să fac lucruri cu impact, să mă concentrez pe chestiunile importante. Chiar dacă respect criteriile impuse de procedură, și de multe ori trebuie să dau atenție la formalități, încerc totuși să le elimin pe cât pot. Mă interesează rezultatul. Îmi plac lucrurile ambițioase, vreau să ne îmbunătățim constant modul de lucru, să ne îmbunătățim noi, să ne creștem nivelul serviciilor medicale pe care le oferim. 

Clinica de Cardiologie din Institutul de Boli Cardiovasculare Iași a reprezentat mereu un reper pentru tânăra generație de doctori care aleg să descifreze misterele cardiologie moderne, un reper pentru generațiile care au finalizat cu mândrie pregătirea în specialitate aici și care acum dau tonul și își exercită performanța dobândită în județele din Moldova sau chiar mai departe, un reper pentru pacientul care a fost tratat aici și care acum ne recomandă pentru excelența în servicii de cardiologie, reintegrându­se în mediul social și continuându­și viața. 

Și pentru că mă aflu la mijloc, între două generații, caut să îmi fac în continuare meseria de doctor, să fiu bun în ceea ce fac, să ofer înainte de a cere, deși îmi recunosc vulnerabilitatea de câte ori am ocazia, fiind sincer, încerc să mă cunosc mai bine și să vorbesc cu ambele generații, pentru ca proiectele noastre de viitor să aibă sustenabilitate. 

Zilele Cardiologice "George I.M. GEORGESCU" – 2019

Anul acesta, între 30 octombrie și 2 noiembrie, organizăm în Iași, la Hotel Unirea,  cea de a V­a ediție a Conferinței Zilele Cardiologice "Prof. Dr. George I.M. GEORGESCU", un eveniment de anvergură care se recomandă singur, afișându­și notorietatea prin Lectorii Invitați, personalități de renume național dar și mondial din domeniul Cardiologiei și Chirurgiei cardiovasculare, Medicinei Interne, Nefrologiei, Neurologiei, Endocrinologiei, Bolilor metabolice, Gastroenterologiei, Bolilor Infecțioase și nu în ultimul rând a Medicinei de Familie. 

Evenimentul, se va desfășura sub patronajul științific al Societății Române de Cardiologie, și are drept organizator Clinica de Cardiologie din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Iași, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" Iași, Colegiul Medicilor Iași și Asociația Medicală "Elite Cardio Club". 

Pe parcursul a 4 zile, programul se va desfășura prin sesiuni de conferințe, workshopuri, prezentări de cazuri clinice comentate, precum și cursuri pe teme de interes actual, din domeniul cardiologiei, dar și cu caracter interdisciplinar, dintre care aș dori să dezvălui numai câteva: Rolul imagisticii în patologia cardiovasculară, Noi factori de risc asociați fibrilației atriale, Boli cardiovasculare genetice, Sindromul cardiorenal, Relația microbiom – boli cardiovasculare, Automonitorizarea tensiunii arteriale la pacientul hipertensiv, Boala cardiovasculară și cancerul, Reabilitarea respiratorie în hipertensiunea pulmonară, Sarcina și bolile cardiovasculare, Aritmii și dispozitive cardiace implantabile, Urgențe cardiovasculare, Injuria miocardică de reperfuzie, Patologia cardiacă structurală și cardiologia intervențională, dar și prezentarea noutăților din ghidurile de practică medicală. 

Ca elemente de noutate, anul acesta vom introduce cursuri preconferință pentru punerea la punct a unor subiecte de mare interes în patologia cardiovasculară, o sesiune organizată de și adresată cadrelor medii, dar și o sesiune a medicilor de familie, în care aceștia vor putea aborda probleme specifice ale urmăririi pacientului cardiovascular. 

Atât în deschiderea evenimentului din 2019, cât și pe parcursul desfășurării acestuia vă invităm să descoperiți o serie de surprize pe care le pregătim pentru dumneavoastră. De aceea vă rugăm ca pentru înscrieri și detalii suplimentare să accesați site­ul www.zilelecardiologice.ro, sau să vă adresați direct firmei organizatoare, SC Focus Event SRL (office@focusevent.ro).