Editorial Toamna 2014

Este momentul vizitei pe secţie. Trecem dintr-un salon în altul şi diagnosticul cel mai des auzit este «insuficienţă cardiacă». O suferinţă frecventă, care scade calitatea vieţii pacienţilor, având o mortalitate mare, similară cu a pacienţilor oncologici, şi costuri uriaşe pentru sistem datorită frecvenţei mari a spitalizărilor. Și totuşi nici pe departe o singură suferinţă, ci mai degrabă o umbrelă semantică sub care sunt incluse multe boli cu final clinic comun.

Până aici nimic nou. Pentru ca noutăţile nu sunt aici, ci în bună parte în ţările occidentale. Începe să se lărgească din nou distanţa dintre cardiologia românească şi cea practicată cotidian «în vest». Nu putem folosi în mod curent în etapa diagnostică rezonanţa magnetică cardiacă; chiar şi ecocardiografia de stres rămâne un lux în multe centre. Genetica medicală rămâne utilizată doar pentru patologii obstetricale dar rarisim recomandată de către cardiologi, cu costuri exorbitante. Accesul la tratamente de tipul resincronizării cardiace sau defibrilatoarelor implantabile este extrem de restrâns, doar şansa poate lega un pacient cu cardiomiopatie dilatativă de un astfel de tratament. La fel telemedicina ca opţiune de urmărire la domiciliu a evoluţiei pacienţilor cronici cu acces geografic dificil la servicii medicale constante. Transplantul cardiac – un vis de neatins pentru majoritatea covârşitoare a pacienţilor care au această indicaţie.

Astfel încât rămâne important să cu­noaştem ghidurile, fără să fie însă suficient. Ar trebui să ştim şi legislaţia liberei circulaţii medicale europene şi în acelaşi timp mercurialul clinicilor private care oferă în unele cazuri – contra cost – servicii medicale moderne. În acest moment, într-un sistem de stat cu buget mic alocat sănătăţii şi măsuri electorale luate odată la 4 ani, ar fi salutară apariţia în fine a asigurărilor private care ar permite măcar lărgirea accesului la tehnologii, dacă nu generalizarea acestuia.

Există totuşi loc pentru optimism? Trebuie să existe: avem profesionişti de mare calitate, centre dedicate insuficienţei cardiace, imagişti din ce în ce mai bine pregătiţi; apar terapii noi extrem de promiţătoare care schimbă ­paradigme, şi centre noi de transplant cardiac. Sperăm deci ca viitorul să fie mai bun. Dar optimismul se poate baza numai pe un uriaş efort inistituţional şi individual.

Autori

Dr. Ruxandra Jurcut

Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu“,
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“