Medicina internă şi cardiologia - de ce nu putem trăi unii fără ceilalţi?

Medicina internă, considerată multă vreme „o regină a medicinei“ a devenit în ultimele decade de timp o adevarată „cenuşăreasă“. Întrebarea firească este: de ce?

Definit medical, internist este acel specialist care aplică cunoştinţele ştiinţifice şi experienţa clinică în scopul diagnosticului şi tratamentului adulţilor într-un spectul larg de situaţii, de la modificări minore ale stării de sănătate până la boli complexe – definiţie care nu ar justifica decât un rol esenţial al medicinei interne. 

O scurtă privire retrospectivă ne poartă către originile medicinei interne la începuturile lumii civilizate. Scrierile antice au păstrat date asupra medicilor - preoţi, practic primii medici „internişti“, care erau cei ce se ocupau de tratamentul bolilor în ţări antice precum Egipt, Babilon, India, China etc. Hipocrate, cu 2300 de ani în urmă, este cel care pune bazele medicinei adevărate, în care se face tranziţia de la „vindecători“ la medicii special pregătiţi pentru a diagnostica şi trata suferinţele bolnavilor. Medicina s-a dezvoltat ulterior cu paşi grăbiţi iar medicina modernă începe în secolul XVIII, atunci când John Brown (1735-1788), Basori (1762-1837), Bichat (1771-1802) şi multi alţii s-au implicat în dezvoltarea cunoştinţelor medicale: s-au făcut descrieri anatomice, ale mecanismelor fiziopatologice şi patogenice, s-au făcut descoperiri terapeutice remarcabile.

Odată cu medicina bazată pe dovezi însă, capacitatea medicului generalist de a ţine pasul cu avalanşa de noi cunoştinţe a devenit insuficientă. 

La baza practicii medicale stă diagnosticul iar acesta a fost dintotdeauna un „puzzle“ în care fiecare piesă trebuie găsită şi aşezată corect. Odată cu dezvoltarea galopantă a tehnicilor de diagnostic şi tratament, piesele de puzzle au devenit din ce în ce mai mici iar aşezarea lor corectă a necesitat apariţia subspecialiştilor în medicină, fiecare compunându-şi „bucăţica de puzzle“ în mod profesionist. Astfel, rolul medicului internist a fost uşor, uşor detronat de către medicii specialişti. Totuşi, având o istorie atât de veche, această specialitate – medicina internă – nu poate fi complet înlăturată din poziţia centrală ocupată mult timp printre celelalte specialităţi. Un medic internist nu este limitat la un singur tip de problemă medicală sau la un singur organ ci este instruit să rezolve puzzle-ul problemelor diagnostice şi să judece şi să trateze mai multe afecţiuni care pot apărea concomitent la acelaşi pacient. Medicul internist poate alege să se limiteze în practica curentă doar asupra problemelor generale medicale, dar are însă şi opţiunea de a aprofunda o arie a medicinei interne: cardiologia, reumatologia, nefrologia etc.

De ce cardiologie ca a doua specialitate? Cred că răspunsul cel mai la îndemână vine din epidemiologie – în cadrul morbiditătii şi mortalităţii generale, bolile cardiovasculare sunt fruntaşe. O simplă privire asupra datelor statistice ne arată că boli precum ateroscleroza şi complicaţiile ei, hipertensiunea arterială şi boala cardiacă ischemică în toate formele ei afectează un procent ridicat din populaţie, cu atât mai mult cu cât speranţa de viată este în creştere şi asistăm deci la o îmbătrânire a populaţiei cu toate consecinţele acesteia. Ca urmare, ca medic internist în spital sau ambulatoriu, probabilitatea zilnică de a îngriji un pacient cu patologie cardiovasculară se apropie de certitudine. 

Relaţia nu este numai directă epidemiologic, ci asocierea medicină internă – cardiologie este dictată de legăturile anatomice şi fiziologice între inimă si celelalte organe. Relaţia este bidirecţională, o sumă de patologii putând fi secundare afectării cardiace, dar şi multe din afecţiunile sistemice sau ale unui organ specific pot crea răsunet important la nivel cardiovascular. 

Totuşi, medicina secolului XXI ne impune şi ne-a dovedit necesitatea cardiologilor supraspecializaţi în cardiologie invazivă, aritmologie, imagistică, boli congenitale etc. Aceştia, prin complexitatea activităţii de zi cu zi, nu mai au nici timpul şi nici posibilitatea de a face anamneze laborioase sau examene clinice exhaustive, elemente atât de necesare unui diagnostic complet. Totuşi, cum chirurgii cardiovasculari sunt în primul rând chirurgi şi cardiologii sunt în primul rând internişti. Convieţuirea dintre cele două specialităţi trebuie să fie astfel una constructivă, în folosul pacientului. 

În fapt, internişti şi cardiologi, suntem legaţi primordial prin Jurământul lui Hipocrate - „Colegii mei vor fi fraţii mei“ - către un ţel comun - „Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră“- jurământ pe care l-am făcut toţi „în mod solemn, liberi, pe onoare !“

 

de Prof. Dr. Daniela Bartoş