Necesități în dialog

Ce avem? Ce am avea nevoie? Nu cred că există vreunul dintre noi, medici cu profesionalism şi cu suflet, care să nu ne întrebăm mereu acest lucru. Ce am mai putea face pentru pacienţii noştri? Ce au pacienţii noştri şi ce au în plus pacienţii din Vest? Cum am putea să îi ajutăm? Știm cu toţii că România are (încă) buni profesionişti în cardiologie. Sunt multe centre puternice, universitare, cu dotare decentă, modernă, deşi mereu este loc de mai bine. Dar ştim bine cu toţii că nu sunt destule. Că atâta timp cât există judeţe în România cu 1 cardiolog, atâta timp cât dotarea spitalelor judeţene din unele zone este la nivelul anilor `90, cât timp mai există spitale teritoriale fără ecocardiograf (chiar dacă au cardiolog), încă nu este bine. Știm că un program de angioplastie primară perfect funcţional ar trebui să asigure accesul pacienţilor din orice zonă geografică la angioplastie primară pe o rază de timp de transport de 90-120 minute. Știm că există terapii moderne care în Vest sunt de primă intenţie conform ghidurilor (ex.anticoagulantele directe sau închidere percutană a unor defecte congenitale) sau medicaţii considerate de necesitate în algoritm (ex. noul medicament sacubitril/ valsartan) care în România încă depind de veniturile pacientului sau ale celor care îl susţin financiar. Știm că realitatea vestică a programelor de reabilitare postchirurgicală sau postinfarct cu indicaţie largă şi aproape automată este doar o utopie în ţara noastră. Știm că rezonanţa magnetică cardiacă, deşi cu acces lărgit în ultimii ani, încă este efectuată în puţine centre, şi mult prea restrâns prin decontare CNAS. Şi că pentru boli ereditare cu implicaţii terapeutice sau de screening familial, statul încă nu vede utilitatea decontării testărilor genetice.

În acest număr am întrebat deocamdată câţiva cardiologi practicieni din diverse zone ale ţării ce cred ei că le lipseşte ca să facă o cardiologie mai bună. Am adunat de asemenea opinii ale experţilor despre diverse tehnologii diagnostice şi terapeutice moderne care sunt disponibile în România (RM cardiac, genetică, TAVI, NOAC) – chiar dacă ele nu acoperă încă, nici pe departe, necesităţile pacienţilor noştri din punct de vedere al accesibilităţii. Dar faptul că acum 2-3 ani nici nu avea rost să vorbim despre ele, iar acum există chiar o experienţă, arată că există progres. Iar unde există progres, merită făcut în continuare efort. Acest efort nu trebuie limitat la noi, medicii, ci este important să se dezvolte şi printre noi înţelegerea că pacientul poate fi un partener real în îngrijirea lui. Astfel încât mai nou putem să avem alături şi asociaţiile de pacienţi. Pornind de la exemplele unor asociaţii puternice din alte specialităţi (neurologie, boli autoimune) în dialog permanent cu autorităţile, merită să însoţim pacienţii pe drumul asocierii care le este utilă, constructivă. Și astfel să luptăm împreună, prin identificarea problemelor stringente, prin educaţie făcută către pacienţi, comunicare, sprijin în demersuri care să amelioreze accesul la servicii de sănătate de cea mai bună calitate.

Impreună, în dialog permanent, cu privirea spre modernizarea omogenă din punct de vedere geografic a îngrijirilor medicale, cu modele de dezvoltare şi management vestice, cu o atitudine constructivă, avem posibilitatea progresului.

 

 de Ruxandra Jurcuț