Noutăţi în cardiologie sportivă şi testare la efort - Top 3 pentru 2016

Etiologia morţii subite la sportivi

Registrul britanic

Studiul, publicat în primăvara anului 2016 în JACC, investighează cauzele morţii subite şi legătura cu activitatea fizică intensă, la atleţi. Au fost evaluate 357 de cazuri consecutive de MS la atleţi, înregistrate între 1994 şi 2014 (vârsta medie 29 +/-11 ani, 92% fiind bărbaţi, 76% caucazieni şi 69% atleţi competitivi). Cauza cea mai frecventă de deces a fost moartea subită aritmică (sudden arrhytmic death syndrome-SADS), aşadar o inimă structural normală, la 42% dintre subiecţi (n=149). Afectare miocardică a fost detectată în 40% din cazuri, incluzând hipertrofia de VS idiopatică şi/sau fibroză(n=59, 16%), cardiomiopatia aritmogenă de VD (13%) şi cardiomiopatia hipertrofică (6%). Anomaliile de coronare au fost întâlnite în 5% din cazuri. SADS şi anomaliile de coronare s-au întâlnit la atletul tânăr (≤35 de ani), în timp ce afectarea miocardică apare predominat la subiectul mai în vârstă. De notat, deci, ca una din concluzii, predilecţia legată de vârstă. Moartea subită cardiacă a fost înregistrată în timpul efortului intens în 61% din cazuri, cardiomiopatia aritmogenă şi prezenţa fibrozei la nivelul VS având valoarea predictivă cea mai mare pentru MS în timpul efortului. De aici, concluzia depistării precoce şi interzicerea efortului fizic intens la aceşti atleţi (riscul de deces în timpul efortului este de 6 ori mai mare la cei cu cardiomiopatie aritmogenă de VD, comparativ cu alte patologii). O altă concluzie interesantă, a fost aceea că la aproape 40% dintre atleţi decesul s-a produs în repaus (la 13% în timpul somnului), ceea ce lansează discuţia privind necesitatea unor strategii complementare de prevenţie (în numerele următoare au apărut mai multe comentarii interesante şi răspunsuri, pe această temă)

Studiul a fost realizat de către echipa de la Cardiac Risk in the Young, de la Universitatea St.George din Londra, printre autori numărându-se  profesorul Sanjai Sharma şi dr.Michael Papadakis. Centrul primeşte anual în jur de 400 de mostre pentru analiză anatomopatologică, cazurile din studiu fiind selectate dintr-o bază de 3684 de cazuri înregistrate în perioada amintită.


Registrul elveţian

La jumătatea anului a fost publicat un studiu realizat în Elveţia, care a urmărit să coreleze cauzele de deces la subiectul tânăr (10-39 de ani) cu tipul activităţii fizice, evaluată după componentele statică şi dinamică. Pe o perioadă de 11 ani, între 1999 şi 2010, au fost identificate 69 de decese corelate cu activitatea fizică, dintre acestea 48 (69,9%) producându-se în timpul unor activităţi recreaţionale şi 21 (30,4%) în timpul activităţii competiţionale. Incidenţa a fost mică, de 0,90 şi respectiv 0,52 la 100 000 atleţi-an pentru competiţii, respectiv sport recreaţional. Cele mai multe decese s-au produs la sporturile din clasa IC (23 de cazuri, 33,3%), urmate de cele din categoriile IIC (13, 18,9%) IIIA şi IIIC (11 decese fiecare, 15,9%), IIIB (6, 8.7%) , IIA (4, 5.8%)  şi IB (1, 1.5%). Nu s-a înregistrat niciun deces pentru sporturile din categoriile IA şi IIB. Boala coronariană ischemică a fost cea mai frecvent identificată patologie, urmată de cardiomiopatia hipertrofică, cordul fără modificări structurale evidente („unremarkable findings on autopsy“) fiind pe a treia poziţie.

Evaluarea cardiovasculară precompetiţională a atleţilor pentru prevenirea morţii subite (document publicat în comun de EHRA şi EACPR şi adoptat de mai multe asociaţii)

După o introducere în care se subliniază că, deşi moartea subită este rară la atleţi (1-2 cazuri la 100 000 de participanţi), incidenţa fiind însă de 3 ori mai mare comparativ cu non-atleţii, exerciţiul fizic fiind un factor declanşator la cei care prezintă condiţii care predispun la aritmii ventriculare maligne şi moarte subită, sunt analizate principalele cauze de deces (cardiomiopatia hipertrofică, cardiomiopatia aritmogenă de VD, canalopatiile şamd), urmărindu-se legătura cu exerciţiul fizic, metodele şi strategia de diagnostic. Se discută apoi rolul tehnicilor de screening, cu un accent important pe electrocardiogramă, fiind prezentate argumente pro şi contra realizării unui traseu ECG in screening-ul precompetiţional (subliniem aici faptul că noile criterii de interpretare a electrocardiogramei la sportivi vor fi publicate în prima parte a anului 2017). La final, se subliniază că protocolul de evaluare include istoricul clinic, examenul fizic şi electrocardiograma în 12 derivaţii, considerată a îmbunătăţi substanţial puterea diagnostică a evaluării.

Recomandările clinice pentru testul de efort cardiopulmonar la categorii populaţionale specifice-reactualizare 2016

Documentul actual (cel anterior apăruse în 2012) menţine algoritmurile de diagnostic care nu au necesitat, în opinia autorilor, o revizuire (respectiv pentru insuficienţa cardiacă, cardiomiopatia hipertrofică, hipertensiunea pulmonară, ischemia miocardică şi miopatia mitocondrială), ca şi modelul universal de raportare a rezultatelor la testul cardiopulmonar, şi adaugă noi indicaţii: pentru evaluarea riscului peri şi postchirurgical, pentru disfuncţia/boala valvulară şi la indivizii aparent normali. De asemenea, sunt discutate noi variabile care au valoare prognostică: panta eficienţei captării oxigenului (OUES), puterea ventilatorie (raportul dintre TA sistolică şi panta VE/VCO2), puterea circulatorie (produsul dintre VO2 peak şi PA sistolică), ca şi  determinarea neinvazivă a debitului cardiac.Un capitol este dedicat evaluării sinergice ecocardiografie Doppler-test cardiopulmonar, un domeniu de cercetare care promite mult.

Autori