Stetoscop Vineri, 3 septembrie 2010  

Cititi cel mai recent numar al revisteiAici gasiti numerele anterioareAbonamenteCe si unde se intampla in viata medicilorDocumentare medicalaForumRevista in format pdfDespre aceasta revista
Stetoscop

Resurse » Internet



www.jama.com

JAMA este unul dintre principalele 5 jurnale medicale din lume, o revistă editată bilunar de Asociaţia Medicală Americană (AMA), asociaţie ce reuneşte majoritatea societăţilor stiinţifice medicale reprezentate fiecare prin diferite publicaţii "archives", ce pot fi şi ele accesate direct de pe acest site prin apăsarea butonului "choose a journal" din partea de jos a paginii principale: dermatologie, chirurgie plastică, medicină de familie, psihiatrie, medicină internă, oftalmologie, neurologie, ORL, chirurgie generală etc.
În fiecare număr JAMA aveţi posibilitatea consultării gratuite in extenso a cel puţin unui articol de maxim interes.
www.theheart.org

Orice cardiolog ar trebui să acceseze măcar o dată pe săptămână acest site construit astfel încât să ofere tot ce este fierbinte în sfera cardiologiei. De mare atracţie sunt noutăţile care sunt prezentate succint şi clar fiind de fapt rezultatul scanării principalelor publicaţii de profil. De asemenea, cei interesaţi au posibilitatea să participe la sesiuni şi simpozioane "on line", la diferite cursuri de Educaţie Medicală Continuă. Nu vă rămâne decât să completaţi un formular prin apăsarea butonului "register", să vă alegeţi o parolă de acces şi să "pândiţi" tot ce apare nou pe acest site.
www.escardio.org

Site-ul Societăţii Europene de Cardiologie oferă în principal informaţii despre societate, congresele şi întâlnirile ESC, noutăţile ESC, publicaţiile editate de societate (European Heart Journal, Cardiovascular Research, Europace, European Journal of Heart Failure etc), programe europene de prevenţie cardiovasculară, informaţii pentru pacienţi şi foarte utile ghiduri. De obicei, participanţii la Congresul ESC primesc gratuit printul şi accesul "on line" al revistei The European Heart Journal.
www.endojournals.org

The Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism (JCEM) este editată lunar sub egida Societăţii Americane de Endocrinologie. Revista este secţionată în aşa fel încât "să atingă" cât mai multe subiecte de mare interes din endocrinologie: articolele originale, revizuiri ale unor boli, anunţuri, comunicări rapide, noutăţi din cercetare, aspecte din practica endocrinologică. Fiecare endocrinolog ar trebui să subscrie pentru a primi gratis prin email cuprinsul acestei reviste. Accesarea integrală a conţinutului necesită plata abonamentului.