Sănatatea digitală în cardiologie

Telemedicina reprezintă utilizarea internetului pentru a oferi servicii medicale de la distanţă, precum consultaţii, prescriere de reţete şi monitorizare a funcţiilor vitale (Nikus et al. 2009). Aceasta implică transmiterea criptată şi securizată a datelor medicale, sub forma de text, sunet, sau sub alte forme, datele fiind necesare pentru prevenţia, diagnosticul, tratamentul şi urmărirea pacienţilor. Sistemele telemedicale dezvoltate în telecardiologie pot fi divizate în cele pre-spital, de pe perioada spitalizării şi post-spitalizare.

Scopul major al celor dedicate pre-spital îl reprezintă monitorizarea evoluţiei electrocardiogramei, în special pentru a detecta supradenivelările de segment ST, ce pot indica un infarct de miocard transmural (Scalvini & Glisenti 2005). Cele dedicate pentru perioada spitalizării sunt construite pentru a facilita accesul rapid la date şi la investigaţii medicale. Aplicatiile post-spitalizare includ teleconsultaţiile şi educaţia medicală a pacientului (Scalvini & Glisenti 2005).

Sănătatea mobilă (mHealth) reprezintă sectorul din domeniul telemedicinei care utilizează aplicaţii software pentru mobile, sau tablete, în vederea preluării datelor de la pacienţi şi transmiterea acestora către medici, facilitând astfel monitorizarea în timp real a parametrilor vitali, cât şi furnizarea de servicii medicale directe, prin reţeaua mobilă (Adibi 2015). Piaţa serviciilor telemedicale era evaluată în 2013 la aproximativ 60.8 miliarde de dolari. Prognozele sunt că până în 2020 va ajunge la 233.3 miliarde de dolari, segmentul de mHealth fiind aşteptat să aibă cea mai importantă creştere, de la 24,3 miliarde de dolari până la 55.9 miliarde de dolari în 2020 (Statista n.d.).

Recuperarea cardiovasculară clasică

Recuperarea cardiacă reprezintă un program supervizat medical alcătuit din activitate fizică asociată cu intervenţii, precum nutriţie personalizată, suport psihologic, social şi alte măsuri de reducere a factorilor de risc, precum fumatul sau consumul de alcool (Kwan & Balady 2012).

Programele de recuperare cardiacă sunt împărţite în trei faze:

  • Faza I – acută, 5-7 zile după eve­nimentul cardiovascular, intraspi­talicească
  • Faza II – perioadă de 6-12 săptămâni dupa externare
  • Faza III - perioada de menţinere şi implementare completă a măsurilor de prevenţie secundară pe tot restul vieţii (Kwan & Balady 2012).

Indicaţiile recuperării cardiace sunt foarte largi şi acoperă:

  • Infarctul miocardic acut în ultimile 12 luni
  • Angină stabilă de efort
  • Intervenţie chirugicală de bypass coronarian
  • Corecţie sau înlocuire de valve cardiace
  • Angioplastie coronariană cu sau fără implantare de stent
  • Transplant pulmonar sau de cord
  • Insuficienţă cardiacă cronică

Alţi candidaţi potriviţi pentru programele de recuperare cardiacă includ pacienţii cu diabet, boală arterială periferică, hipertensiune pulmonară şi boli cardiace congenitale (Kwan & Balady 2012).

Într-o metaanaliză din 2011, care a încorporat 34 de studii, ce au evaluat un total de 6111 pacienţi post-infarct miocardic, s-a evidenţiat un beneficiu real al celor care au parcurs recuperarea cardiacă, aspect relevat de următoarele cifre (Lawler et al. 2011):

  • scăderea mortalităţii de toate cauzele (OR 0.74, 95% CI 0.58-0.95) cât şi de cauză cardiovasculară (OR 0.64, 95% CI 0.38-0.76)
  • scăderea ratei de reinfarctizare (OR 0.53, 95% CI 0.38-0.76)
  • ameliorarea profilului factorilor de risc

De asemenea, participarea în programe de recuperare cardiacă după un infarct miocardic este asociată şi cu reducerea reinternărilor de toate cauzele (Dunlay et al. 2014)

Programele clasice se desfăşoară în următoarele moduri: 

  • Recuperare cardiacă în centre specializate, care necesită internarea pacientului
  • Recuperare ambulatorie în laboratoare sau centre de recuperare, care constă strict în monitorizarea pacientului pe perioadă sesiunilor de activitate fizică
  • Recuperare ambulatorie neinstituţionalizată, cel mai frecvent tip întâlnit în România, care reprezintă recuperarea individuală post eveniment coronarian acut, fără monitorizare post-externare din spital.
  • Recuperarea cardiovasculară la ora actuală în România este foarte deficitară. Lipsa de finanţare a acestei ramuri din cardiologie impune mari probleme centrelor publice şi private, în vederea derulării şi a dezvoltării unor astfel de activităţi conform standardelor existente în ghidurile medicale de profil.

În  acest context naţional, este necesară identificarea unor soluţii de recuperare pentru pacienţii cardiovasculari, la costuri mai reduse, care să faciliteze derularea unor programe cu durată completă.

Dezvoltarea programelor de recuperare cardiacă prin mediul digital

În proiectul european de cercetare FI-STAR (www.fi-star.eu) din Programul Cadrul 7, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“(UMFCD), din România, a fost partener activ implicat pe segmentul de telecardiologie.

În vederea identificării unei posibile soluţii adjuvante, cu potenţial de a ameliora situaţia precară a recuperării cardiace din Romania, UMFCD a dezvoltat un serviciu de recuperare cardiovasculară online bazat pe serviciile de „Cloud Computing“ . Acesta a fost gândit cu o durată de 7 săptămâni, dedicat pacienţilor post-infarct miocardic.

Sistemul telemedical utilizat a fost construit de la zero, cu mai multe interfeţe grafice de operare (pentru telefonul mobil şi pentru calculator) dedicate pacienţilor şi personalului medical. 

Soluţia a fost configurată pentru a asigura protecţia datelor personale prin anoninimizarea, transferul criptat de date şi prin utilizarea de chei de acces.

Dispozitivele de monitorizare a semnelor vitale (tensiunea arterială, saturaţia în oxigen, frecvenţa cardiacă şi ECG-ul) au fost configurate pentru a transmite automat, după utilizare, informaţiile la smartphone-ul Android, prin intermediul unei conexiunii Bluetooth.

Datele preluate de pe Smartphone au fost transmise ulterior, prin tehnologie 3G sau WI-FI, la centrul de supraveghere din Clinica de Cardiologie UMF „Carol Davila“ a Spitalului „Bagdasar Arseni“ unde personalul medical din unitatea de terapie intensivă a urmărit în permanenţă evoluţia pacienţilor. (Busnatu & Sinescu 2015)

Utilizarea sistemului a facilitat interacţiunea în timp real dintre medic şi pacienţi, atât pentru a detecta situaţiile alarmante, dar şi pentru optimizarea programului de recuperare al acestora în funcţie de evoluţia obiectivă (evoluţia parametrilor monitorizaţi), cât şi de cea subiectivă prin determinarea nivelului de efort perceput utilizând scala Borg. (Raileanu et al. 2015) 

Totodată, aplicaţia mobilă le-a oferit pacienţilor posibilitatea ca în cazul unei simptomatologii îngrijorătoare să declanşeze manual o alarmă, menţionând simptomele supărătoare.
Cercetarea clinică a fost una de tip caz-control, implicând un lot de pacienţi în programul monitorizat prin internet şi un grup de control, ce a urmat o formă neinstituţionalizată de recuperare.

Concluzii

La sfârşitul celor 7 săptămâni pacienţii au fost evaluaţi pentru a se cuantifica modificarea capacităţii cardiopulmonare şi posibilitatea reluării activităţilor cotidiene.

În comparaţie cu modalitatea clasică de urmărire şi desfăşurare a unui program de recuperare cardiovasculară, utilizarea sistemului de recuperare cardiacă online aduce multiple beneficii tuturor actorilor implicaţi în proces. Soluţia unui sistem de recuperare cardiacă online ar avea potenţialul de a reduce costurile de utilizare pentru pacient, prin reducerea costurilor de personal şi de regie. Rezultatele detaliate vor fi publicate în viitorul apropiat.

Analize de cost-eficienţă prin comparaţie cu recuperarea ambulatorie standardizată sunt necesare pentru a se valida utilitatea acestei soluţii ca înlocuitor al recuperării clasice sau pentru a scurta durata acesteia.
 

Bibliografie: 
  1. Adibi, S. ed., 2015. Mobile Health, Cham: Springer International Publishing.
  2. Busnatu, S.S. & Sinescu, C.J., 2015. FI-STAR Online Personalised Cardiac Rehabilitation Solution. International Journal of Online Engineering (iJOE), 11(1), pp.67–70.
  3. Dunlay, S.M. et al., 2014. Participation in cardiac rehabilitation, readmissions, and death after acute myocardial infarction. The American journal of medicine, 127(6), pp.538–46.
  4. Kwan, G. & Balady, G.J., 2012. Cardiac rehabilitation 2012: advancing the field through emerging science. Circulation, 125(7), pp.e369–73.
  5. Lawler, P.R., Filion, K.B. & Eisenberg, M.J., 2011. Efficacy of exercise-based cardiac rehabilitation post-myocardial infarction: a systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials. American heart journal, 162(4), pp.571–584.e2.
  6. Nikus, K. et al., 2009. The role of continuous monitoring in a 24/7 telecardiology consultation service--a feasibility study. Journal of electrocardiology, 42(6), pp.473–80.
  7. Raileanu, M., Busnatu, S. & Sinescu, C., 2015. The Implications of Cardiovascular Home Monitoring Rehabilitation - Mobile Applications as Optimum Solutions for the Future. International Journal of Online Engineering (iJOE), 11(5), pp.38–42.
  8. Scalvini, S. & Glisenti, F., 2005. Centenary of tele-electrocardiography and telephonocardiography - where are we today? Journal of telemedicine and telecare, 11(7), pp.325–30.
  9. Statista, • Global digital health market forecast by segment 2020 | Statistic. Available at: http://www.statista.com/statistics/387867/value-of-worldwide-digital-hea...
Autori