Scoruri de risc in medicină

Autori: Florin Mitu, MarianaFloria
Editura „Gr.T.Popa”, UMF Iaşi, 2015

Medicina modernă, intrată definitiv în era fundamentării științifice obligatorii care exclude empirismul, ne ajută în practică cu ghiduri din ce în ce mai clare și mai exhaustive, precum și prin scorurile de risc preluate de către aceste ghiduri, ambele ajutându-ne în lumea deciziilor mai ales în situații limită. Deși poate criticabile și desigur perfectibile (ca și ghidurile din care fac parte sau pe care le completează), scorurile de risc exprimă quitensența bunei practici a momentului. Ca și ghidurile au valoare orientativă și nu normativă (din fericire) altfel aplicarea lor rigidă ne-ar putea proteja responsabilitatea dar ne-ar putea paraliza și anchilozaraționamentul și inițiativa. Progresele în medicină sunt totuși realizate de cei ce se abat de la norme. Oricum ele reprezintă tot ce avem mai ferm la îndemână.

În mod categoric cartea „Scoruri de risc în medicină-ghid pentru studenți, rezidenți și specialiști„ editată de FLORIN MITU și MARIANA FLORIA de la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași, ne oferă un material redactat sintetic, didactic, foarte sistematizat, bine documentat, într-o formulă grafică perfect adecvată necesităților practicienilor utilizatori, format de buzunar, legătură spiralată metalică foarte rezistentă la frecvente consultări. Redactorii sunt colegi cu experiență editorială remarcabilă iar lucrarea lor acoperă o necesitate practică evidentă.

Cartea este structurată în 13 capitole, pe parcursul a 340 de pagini fiind redate scorurile de risc din anestezie terapie intensivă, cardiologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, hematologie, boli infecțioase, medicină de urgență, nefrologie, neurologie, pneumologie, psihiatrie, reumatologie și toxicologie. Sunt convins că această carte satisface o necesitate reală a practicienilor și mulți colegi o vor achiziționa și consulta ori de câte ori vor avea nevoie de o argumentare fundamentată într-o decizie limită.

Sunt convins că succesul la publicul medical va compensa efortul remarcabil de redactare al editorilor și a întregului colectiv de autori.

Autori