Studiul POISE-2: Aspirina la pacienții supuși chirurgiei noncardiace

Există o variabilitate substanțială în administrarea perioperatorie a aspirinei în rândul pacienților supusi unei intervenții chirurgicale noncardiace, atât în rândul pacienților care sunt deja sub tratament cronic cu aspirină cât și printre cei care nu primesc aspirină.
Folosind un design de studiu factorial 2 cu 2 , au fost randomizați în acest studiu 10010 de pacienți supuși unei interventii chirurgicale noncardiace cu risc pentru complicații vasculare și au fost împărțiți în a primi aspirina sau placebo preoperator și clonidină sau placebo preoperator. Obiectivul principal a fost de evaluare a decesului sau a infarctului miocardic non-fatal la 30 zile. Decesul/infarctul miocardic non-fatal a apărut la 351 din 4998 de pacienți (7,0%) în grupul care a primit aspirina preoperator și în 355 din 5012 de pacienți (7,1%) în grupul placebo. Sângerările majore au fost mai frecvente în grupul cu aspirină decât în grupul placebo (230 de pacienți [4,6 %] vs 188 de pacienți [3,8% ].
Administrarea de aspirina pre si perioperatorie precoce nu a avut niciun efect semnificativ asupra incidenței decesului  sau a infarctului miocardic non-fatal, însă a crescut riscul de hemoragie majoră.

Devereaux PJ, Mrkobrada M, Sessler DI, et al. Aspirin in patients undergoing noncardiac surgery. N Engl J Med. 2014