Tensiometrul și hipertensiunea arterială

Diagnosticul pare simplu, dar tocmai simplitatea și importanța lui îl fac complex. Dacă ne uităm în recomandări realizăm că ar trebui să respectăm la cabinet o mulțime de reguli (cel puțin 9) pentru a obține o valoare adecvată a presiunii arteriale. De asemenea, calibrarea periodică a tensiometrului este esențială pentru o măsurătoare corectă. Dacă mai luăm în calcul și starea clinică a pacientului, inclusiv cea psihică modulată de stres, ajungi să te îndoiești de multe ori de acuratețea măsurătorii tale. Bineînțeles, dacă mai ai timp să te gândești la asemenea „prostioare“ care aparent nu contează…
Esențial este să tratăm pacientul cât mai corect. Pe asta ne focusăm în practică. Îl mai întrebăm câteodată de dietă, activitate fizică, fumat – alte „prostioare“ care aparent nu contează pentru că, în mentalul colectiv medical, știm că în cele din urmă viața bate schimbarea stilului de viață. Și trecem rapid la medicația care conteză, cu multe, multe, multe dovezi de un nivel cât mai ridicat de evidență…
Nu de puține ori observ în practică interpretări de ABPM în urma cărora o parte din pacienții normotensivi sunt etichetați ca hipertensivi, cu indicație consecutivă de medicație hipotensoare. Ajunge ca pe traseul de 24 ore să se înregistreze câteva valori crescute şi pacientul va primi medicație pentru toată viața.
Cum reacționează normotensivul tratat intens? Nu știm exact, dar el va reacționa ipotetic prin creșterea adaptativă a valorilor TA ca reacție la hipotensiune și se poate transforma întru-un hipertensiv autentic. Cardiologul zelos intervine suplimentar cu medicație până când organismul își epuizează resursele adaptative barometrice și devine normo sau hipotensiv cu o serie de reacții simțite de pacient. Majoritatea continuă tratamentul pentru toată viața, însă o parte își pierd încrederea în eficacitatea terapiei antihipertensive și cardiovasculare.
Plecând de la cele două scenarii descrise (măsurarea deficitară a TA la cabinet și interpretarea eronată a ABPM) mă întreb de multe ori câți dintre pacienții tratați au cu adevărat hipertensiune arterială. Dacă mai luăm în calcul formele clinice de hipertensiune care pun probleme de depistare, precum HTA mascată sau HTA de halat alb, inclusiv cele secundare, realizez că acuratețea diagnosticului de hipertensiune arterială devine o mare problemă în medicină, dincolo de controlul valorilor tensionale cu care ne zbatem în practica de zi cu zi.
Ce putem face pentru a evita aceste capcane? Lucruri simple: să ne calibrăm periodic tensiometrul, măcar la 6 luni, să respectăm regulile de măsurare ale TA în cabinet. Să ajustăm și să testăm manșeta aparatului de ABPM pentru a evita erorile și discomfortul pacientului. Să nu uităm un aspect important când generăm un rezultat prin măsurătoare ABPM: acela de a întreba insistent pacientul de efortul fizic efectuat și intensitatea lui în timpul monitorizării.
Am putea spune, gândindu-ne la Michelangelo, că amănuntele dau perfecțiunea diagnosticului, deși diagnos­ticul de hipertensiune arterială nu-i un amănunt.

Autori

Dr. Silviu Stanciu

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“