Cum mi-am tratat familia – şi ce am învăţat din asta

16 Mai 2019

Se spune mereu că un medic ar trebui să se ferească să-şi trateze propria familie. Argumentele sunt mai multe. Subiectivism, apropiere, dificultatea bidirecţională de a impune şi de a asculta. Si totuşi cred că fiecare dintre noi ne tratăm cel puţin părinţii dacă nu şi bunici, unchi, mătuşi sau fraţi… Când am intrat în această arenă anul trecut, am învăţat multe lucruri practice şi utile pentru pacienţii mei, din familie şi din afara ei.

Mama mea a devenit, peste noapte aproape, hipertensivă (evident, când noi eram în vacanță…). Tratez zeci şi sute de pacienţi hipertensivi, cu mult succes se pare, pentru că revin mereu cu grafice corecte, frumos controlate, şi foarte încântaţi. Le stabilesc scheme de tratament adaptate vârstei, factorilor de risc asociaţi, profilului tensional. Ii învăţ să-şi cumpere tensiometru electronic şi să se automonitorizeze acasă fără exces de zel, dar şi fără să uite câte un an să facă măsurători. Să măsoare tensiunea la aceeaşi oră din zi, cam 2 săptămâni după orice schimbare de tratament (sau de situaţie) şi cu o săptămână înainte de următoarea vizită, ţinând un jurnal al valorilor. Să nu facă asta de 2-3 ori pe zi, pentru a nu risca o autonevroză. Să stea liniştiti câteva minute înainte de măsurătoare şi să aibă o poziţie corectă a corpului. Câte lucruri de spus – avem oare mereu timp să o facem? Apucăm în simpla consultaţie de 20-30 de minute să transmitem totul? Pentru tot ce nu apuc sa spun, le recomand pacienţilor site-uri cu informaţii corecte (https:// www.cardioportal.ro/pacienti/factori-de-risc-cardiovascular/hipertensiunea-arteriala, http://www.tensiuneamea.ro/, www.ghidulpacientului. ro), pagini ale societăţilor profesionale (https://www.heart.org/en/health-topics/high-blood-pressure/understanding-blood-pressure-readings/monitoring-your-blood-pressure-at-home) sau materiale tipărite cu acelaşi scop.

Am urmat acest model, şi în plus, aşa cum recomandă şi ghidul ESH/ESC, am verificat nivelul circadian al tensiunilor prin monitorizarea lor ambulatorie 24 ore (vă daţi seama, am vrut sa fiu perfectă…). Am aflat astfel la prima mână ceea ce doar bănuiam: că e neplăcut să se umfle tensiometrul la 30 minute ziua şi la o oră noaptea, că noaptea ca urmare nu măsurăm neapărat valori în timpul somnului fiindcă se doarme greu în aceste condiţii, că este important ca manşeta să fie nu numai adapatată mărimii braţului (evident) dar şi curată.

Apoi, cu tensiometrul cumpărat şi detaliile stabilite, reţeta succesului era deci prezentă. Am început deci cu o schema simplă, probată ca eficientă. După câteva zile, măsuratorile erau amestecate, ba 150, ba 110 mmHg, mai des însă 140 mmHg. Pentru că şi pacienta era o „novice” în domeniu, îşi măsura de multiple ori pe zi tensiunea şi, nu-i aşa, aceasta era foarte variabilă de la o măsurătoare la alta! „Pacienta” era stresată că nu se echilibrează tensiunea, eu eram stresată că nu o pot controla perfect! Pana când am decis că nu mai luăm tensiunea decât de maxim 2 ori pe zi şi nu ajustăm dozele de medicament de la o zi la alta! A fost magic! In cateva zile tensiunile erau perfecte!

Bineînţeles că, în afară de a ajusta în creştere dozele, a fost un prilej excelent să discutăm despre dieta hiposodată. Este uşor să le scrii pacienţilor ca „se recomandă dietă săracă în sare” – atunci când vor merge acasă li se va părea atât de abstract încât vor renunţa probabil rapid (sau nici nu-şi vor da seama când nu respectă). De la o dietă tip DASH (bogată în legume, fructe, fibre şi lactate) care se potriveşte moderat cu stilul traditional românesc de alimentaţie, trebuie trecut la instrucţiuni mai clare: a se evita folosirea solniţei, fără telemea sărată, fără şuncă afumată, fără măsline sau murături, fără alimente conservate, (adică lucruri practice, la obiect şi adecvate bucătăriei româneşti). In alte ţări s-au publicat cărţi de bucate pentru hipertensivi cu colaborarea societăţilor profesionale. Discuţia dietei este un bun moment să analizezi obiectiv obiceiurile alimentare din propria familie (sunt familii în care se mănâncă a priori mai sărat sau mai puţin sărat) şi să iei măsuri!

Când am discutat creşterea dozelor, am întâlnit prima dată o mica rezistenţă psihologică („nu e prea mult?” sau „dacă mi se va face rău?”), după care însă am rezolvat problema discutând ţinta de a avea tensiunea sistolică undeva în jur de 130 mmHg, sub 139 mmHg în orice caz. Asta însă presupune încredere în medic şi posibilitatea de a măsura tensiunea acasă!

Mama mea are acum o schemă de tratament nu foarte complicată, formată din inhibitor de enzimă de conversie (sub doza optima are valori de 120125/70 mmHg) şi statină (fiind purtătoarea unei hipercolesterolemii). Apropo, ce facem cu aspirina? E mama mea, şi vreau să-i dau tot ce e mai bun! Stim însă din trialuri şi review-uri sistematice (tip Cochrane) că administrarea de aspirină în doză joasă nu scade riscul de AVC la hipertensivii fără afectare vasculară preexistentă. Ghidul ESH/ESC este deci ferm să nu recomande aspirina în prevenţie primară. Studiul ARRIVE publicat în 2018 a arătat că pacienţii nondiabetici cu risc moderat CV nu beneficiază de aspirină (100 mg/zi) în prevenţie primară (iar în studiul ASCEND tot din 2018, beneficiul la diabetic este contrabalansat de sângerările gastrointestinale).

Câteva luni mai târziu, suntem la liman: tensiuni corecte, lipidogramă controlată, complianţă şi aderenţă excelente!

 

        dr. Ruxandra Jurcuț